CCA obligă cabliştii să transmită TVR gratuit
Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a aprobat, vineri, proiectul de decizie referitor la obligația distribuitorilor de televiziune prin cablu de a include gratuit în ofertele de programe postul de televiziune TVR începând cu 1 decembrie.
Totodată, membrii CCA au decis să aloce Televiziunii Române un slot în multiplexul experimental din Chişinău în vederea integrării în sistemul digital terestru, atunci când procesul de implementare a acestui nou sistem va fi finalizat. Decizia va intra în vigoare de îndată ce va fi publicată în Monitorul Oficial.