You are here

Ce cred moldovenii despre Uniunea Europeană şi Uniunea Vamală Euroasiatică?

07 February 2014
2615 reads

Comisia Atlantică Slovacă, în colaborare cu Institutul pentru Politici Central-Europene şi Centrul pentru Jurnalism Independent, vă invită la evenimentul de prezentare a rezultatelor sondajului privind percepţiile moldovenilor despre UE/integrare europeană şi Uniunea Vamală Euroasiatică, ce va avea loc în 12 februarie 2014.
 
Organizat cu sprijinul Ambasadei Slovaciei în Moldova, evenimentul va reuni reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi ai misiunilor diplomatice, ONG-uri de media şi jurnalişti, şi va servi drept o platformă de discuţii şi promovare a dialogului pro-european. La eveniment şi-au confirmat prezenţa Șeful Delegației UE în R. Moldova, Pirkka Tapiola şi Ambasadorul Slovaciei în Republica Moldova, Róbert Kirnág. Studiul a fost elaborat de doamna profesor Elena Korosteleva de la Global Europe Centre al Universităţii Kent (Marea Britanie), în colaborare cu Serviciul Independent de Sociologie şi Informaţii "OPINIA" (R. Moldova).
 
Vă rugăm să confirmaţi participarea dumneavoastră până în 10 februarie la adresa electronică: coordonatorATijcDOTmd * sau la numărul de telefon 213 652.
 
Persoana de contact: Cristina Bobârcă, coordonatoare de programe, Departamentul de Instruire şi Comunicare, CJI.
 
Lansarea studiului va avea loc în 12 februarie a.c., cu începere de la ora 10.00, în Sala Albastră, a Centrului de conferinţe SUMMIT, str. Tighina, nr. 49/3.

Agenda evenimentului este disponibilă aici

*a se înlocui AT cu „@”și DOT cu „.”