You are here

Club de presă: „Bilanțul celor 25 de ani de la aderarea Republicii Moldova la ONU”

23 February 2017
3567 reads
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), în parteneriat cu Organizația Națiunilor Unite (ONU),  invită jurnaliștii să participe la ședința Clubului de Presă cu tema: „Bilanțul celor 25 de ani de la aderarea Republicii Moldova la ONU”.
 
Evenimentul este organizat în contextul aniversării a 25-a a aderării Republicii Moldova la ONU. Republica Moldova a aderat la ONU în anul 1992. De atunci, Organizaţia Naţiunilor Unite sprijină Republica Moldova în atingerea obiectivelor sale de dezvoltare majore şi în îndeplinirea viziunii sale, şi anume cea de a deveni o ţară europeană modernă şi prosperă.
 
De asemenea, în cadrul evenimentului va fi abordat subiectul naționalizării de către Republica Moldova a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD). ODD sau Obiectivele Globale reprezintă un apel universal la acțiune pentru a pune capăt sărăciei, protejarea planetei și asigurarea faptului că toți oamenii se bucură de pace și prosperitate.
 
La eveniment au fost invitați:
 
  • Lilian Darii, viceministru al Afacerilor externe și Integrării Europene;
  • Lilia Palii, secretară generală a Cancelariei de stat, Guvernul Republicii Moldova;
  • Dafina Gercheva, coordonatoare rezidentă ONU și reprezentantă permanentă PNUD în Republica Moldova. 
Ședința Clubului de presă se va desfășura joi, 02 martie 2017, începând cu ora 11.00, la Tucano Coffee Brasil (str. Alexandru cel Bun 91/a). Vă rugăm să confirmați participarea dvs. la adresa electronică: info@ijc.md sau la numărul de telefon 022 213 652.  Persoana de contact: Liliana Croitor, asistentă de programe, Departamentul Instruire și Comunicare, CJI.
 
Evenimentul are loc cu sprijinul Organizației Națiunilor Unite în Moldova.
 
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) este prima organizație de media care acordă asistenţă jurnaliştilor şi instituţiilor media din Republica Moldova, având scopul de a contribui la consolidarea unei prese libere și viabile, prin intermediul proiectelor ce oferă instruire în domeniul jurnalismului și relații cu publicul, campanii media, advocacy, cercetare și  educație mediatică.