You are here

Reorganizarea instituției: ce pierde și ce câștigă angajatul?

07 December 2018
2225 reads
Întrebare: Instituția de presă în care activez se va reorganiza în scurt timp și deja circulă zvonuri că mulți dintre noi am putea fi concediați. Ce garanții prevede legislația muncii pentru mine, ca angajat, în acest caz?

Răspuns: Conform articolului 1971 din Codul muncii (CM),  reorganizarea unității nu constituie, în sine, temei pentru încetarea contractului individual de muncă (cu excepțiile prevăzute de art. 86 alin. (1) lit. f) al CM). Totodată, concedierea salariaților este posibilă, în cazul în care are loc reducerea numărului sau a statelor de personal din unitate.
Înainte de a începe procedura de reorganizare a instituției, angajatorul va informa în scris salariații, cu cel puțin 30 de zile calendaristice, referitor la:

  • data pe care o propune privind declanșarea procedurii de reorganizare;
  • motivele reorganizării;
  • consecințele juridice, economice și sociale ale reorganizării;
  • măsurile preconizate cu privire la salariați.
Această informație se aduce la cunoștința salariaților printr-un anunţ public plasat pe un panou informativ cu acces general la sediul instituției (inclusiv la fiecare din filialele sau reprezentanţele acesteia), precum şi, după caz, prin intermediul paginii web sau al mesajelor electronice.

Dacă în procesul de reorganizare sunt preconizate reduceri în statele de personal, se vor aplica suplimentar prevederile art. 88 din CM, în conformitate cu care angajatorul este în drept să concedieze salariații doar cu respectarea următoarelor condiții:

  • va emite un ordin (dispoziţie, decizie, hotărâre), motivat din punct de vedere juridic sau economic, cu privire la reducerea numărului sau a statelor de personal;
  • va emite un ordin (dispoziţie, decizie, hotărâre) cu privire la preavizarea, sub semnătură, a salariaţilor cu 2 luni înainte de lichidarea unităţii ori de reducerea numărului sau a statelor de personal. În caz de reducere a numărului sau a statelor de personal, vor fi preavizate numai persoanele ale căror locuri de muncă urmează a fi reduse;
  •  odată cu preavizarea în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal, va propune în scris salariatului preavizat un alt loc de muncă (funcţie) în cadrul unităţii respective (cu condiţia că astfel de loc de muncă (funcție) există la unitate, iar salariatul preavizat întruneşte cerinţele necesare pentru suplinirea acestuia);
  • va reduce întâi de toate, locurile de muncă vacante;
  • va desface contractul individual de muncă începând  cu salariaţii angajaţi prin cumul;
  • va acorda salariatului ce urmează a fi concediat o zi lucrătoare pe săptămână cu menţinerea salariului mediu pentru căutarea unui alt loc de muncă;
  • va prezenta, în modul stabilit, cu 2 luni înainte de concediere, Agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă informaţiile privind persoanele ce urmează a fi disponibilizate;
  • se va adresa organului (organizatorului) sindical în vederea obţinerii opiniei consultative privind concedierea salariatului respectiv.
 
În cazul în care, după expirarea termenului de preavizare de 2 luni, nu a fost emis ordinul (dispoziţia, decizia, hotărârea) de concediere a salariatului, această procedură nu poate fi repetată în cadrul aceluiaşi an calendaristic. În termenul de preavizare nu se include perioada aflării salariatului în concediul anual de odihnă, în concediul de studii şi în concediul medical.

Locul de muncă redus nu poate fi restabilit în statele unităţii pe parcursul anului calendaristic în care a avut loc concedierea salariatului care l-a ocupat.    
 
În cazul reducerii numărului ori a statelor de personal (art.86 alin.(1) lit.c) CM) articolul 186 din CM p5revede achitarea unei indemnizații pentru o perioadă de trei luni.
Astfel, salariaţilor concediaţi li se garantează:

  • pentru prima lună, indemnizaţia va fi egală cu mărimea sumată a unui salariu mediu săptămânal pentru fiecare an complet lucrat la unitatea în cauză, dar nu mai mare decât șase salarii medii lunare și nu mai mică decât un salariu mediu lunar;
  • pentru a doua și a treia lună, indemnizaţia va constitui cuantumul salariului mediu lunar dacă persoana concediată nu a fost plasată în câmpul muncii; dacă însă a fost plasată în câmpul muncii, indemnizaţia se va achita pe perioada de până la data angajării.
 
Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri, puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc. Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.