You are here

CJI organizează două noi instruiri în domeniul educației media

12 July 2019
3751 reads
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) invită învățătorii și profesorii la două training-uri în domeniul educației media, care îi vor ajuta în predarea cursului opțional Educație pentru media în clasele III-IV și, respectiv, VII-VIII.
 
Instruirile vor avea loc la Chişinău, în perioada 5 - 7 august 2019, pentru învățătorii de la treapta primară, și în perioada 8 - 10 august 2019, pentru profesorii de la treapta gimnazială.
 
La program se pot înscrie cadrele didactice care activează într-o instituție de învățământ din Republica Moldova și care vor preda în anul de studii 2019-2020 în clasele III-IV; VII-VIII.
 
Programele de formare au drept suport curriculumul pentru cursul opțional de Educație pentru media, treptele primară și gimnazială, fiind elaborate de CJI și aprobate de Consiliul Naţional pentru Curriculum.
 
În baza curriculumului, CJI a elaborat, cu susținerea Deutsche Welle Akademie, două manuale – pentru clasele III-IV și VII-VIII. Scopul acestora este de a cultiva gândirea critică a elevilor și a spori gradul de înțelegere și utilizare a media de către ei, pentru a deveni consumatori de media avizați și responsabili.
 
Instruirile vor fi moderate de Loretta Handrabura, dr. în filologie, și Natalia Grâu, consultant superior la Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării.
 
Activitățile se vor desfășura în limba română. Cheltuielile pentru cazare și alimentare vor fi acoperite de organizatori. Vă îndemnăm să vă înregistrați din timp, întrucât numărul de participanți este limitat.
 
Persoanele interesate trebuie să trimită dosarul de participare până pe data de 31 iulie 2019. Acesta va include: CV-ul și un mesaj de participare (vă rugăm să specificați clasa la care predați), cu menționarea perioadei de instruire pentru care optează: 5-7 august (treapta primară) sau 8-10 august (treapta gimnazială), la adresa info@ijc.md.
 
Pentru informaţii suplimentare apelaţi la 022 213 652, persoană de contact: Veronica Coroi, asistentă de programe, Departamentul Instruire și Comunicare.
 
Instruirea este organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Consolidarea  libertății de opinie în Republica Moldova”, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania.