You are here

Viața privată versus interesul public

19 July 2019
2311 reads
Întrebare: Aflându-mă într-un loc de agrement, pentru a pregăti un material despre modul în care se odihnesc cetățenii noștri vara, am observat în parcare automobilul de serviciu al unui funcționar public. Întrucât era o persoană de notorietate, mi-am îndreptat camera de filmat în direcția sa. Funcționarul a observat și a devenit agresiv, amenințându-mă că va chema poliția, dacă îl filmez și afirmând că îi încalc dreptul la viața privată. Ca jurnalist, știu că un funcționar public nu poate conta pe intimitate atunci când se află într-un loc public și, mai ales, nu-și poate utiliza mașina de servici în scopuri personale. Aș vrea să mă asigur că legea nu conține și alte prevederi pentru astfel de situații, care, eventual, ar putea avea consecințe negative pentru mine.

Răspuns: Indiscutabil este faptul că orice persoană, fie aceasta publică, sau care exercită funcții publice, are dreptul să-i fie respectată viața privată și de familie. Legea cu privire la libertatea de exprimare stabilește, în art. 11 alin. (2), că informaţiile despre viaţa privată şi de familie a persoanelor publice şi a persoanelor fizice care exercită funcţii publice pot fi dezvăluite dacă prezintă interes public. Dar țineți cont de faptul că răspândirea informaţiilor respective nu trebuie să ducă la prejudicii nejustificate terţilor.

Reamintesc că, în conformitate cu prevederile Legii menționate anterior, prin noțiunea de interes public se subînțelege interesul societăţii (şi nu simpla curiozitate a indivizilor) faţă de evenimentele ce ţin de exercitarea puterii publice într-un stat democratic sau faţă de alte probleme care, în mod normal, trezesc interesul societăţii sau al unei părţi a acesteia.

Acest drept nu se extinde asupra informaţiilor despre viaţa privată obţinute în locurile publice, când persoana, într-adevăr, nu poate conta, în mod rezonabil, pe intimitate.  La fel, legislația actuală stabilește că, dacă persoanele publice şi cele care exercită funcţii publice provoacă ele însele atenţia asupra aspectelor din viaţa lor privată şi de familie, mass-media are dreptul să cerceteze aceste aspecte.

Chiar dacă funcționarul v-a amenințat că se va adresa poliției, cazul relatat nu ține de competența poliției. Legiuitorul, pentru a proteja munca jurnaliștilor, a reglementat că nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru că a făcut publice informaţii despre viaţa privată şi de familie a persoanei, dacă interesul public de a le cunoaşte depăşeşte interesul persoanei vizate de a nu răspândi informația. Iar în cazul relatat de dumneavoastră, utilizarea unui automobil de servici în scopuri personale de către un funcționar public este un fapt de interes public.
 
Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri, puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc. Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.