You are here

Pot folosi pozele cu minori pentru a-mi promova serviciile foto?

20 December 2019
1181 reads
Întrebare: De obicei, în preajma sărbătorilor de iarnă fotoreporterii sunt invitați la diferite evenimente și spectacole cu participarea copiilor. Mă interesează dacă aș putea folosi pozele pe care le-am făcut la un matineu de la o grădiniță pentru a-mi promova serviciile pe rețelele de socializare?
 
Răspuns: Deși cadrul legal nu stabilește un statut clar pentru astfel de evenimente, matineele par să fie mai curând niște evenimente private, întrucât sunt organizate cu implicarea copiilor și pentru părinții acestora.
Deci, dacă sunt evenimente private, atunci fotografierea copiilor și distribuirea acestor imagini trebuie făcută doar cu acordul părinților.

Astfel, articolul 45 din Codul Civil prevede că, în exercitarea dreptului la propria imagine, persoana poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri.
 
De asemenea, vă recomand să citiți și articolul 23 din Legea cu privire la publicitate, care prevede un șir de reguli privind protecția minorilor la producerea, plasarea și difuzarea publicității.
 
La fel, atunci când vreți să folosiți pozele de la matineu în scopul de a vă promova serviciile, este obligatoriu să cereți consimțământul persoanelor vizate în fotografii, deoarece în caz contrar veți face o ingerință în dreptul lor la viața privată.  
 
Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri, puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc. Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.