You are here

Pot jurnalistul sau cameramanul să poarte răspundere materială?

21 February 2020
1439 reads
Întrebare: Recent, directorul instituției media la care activez a solicitat cameramanilor să semneze un contract prin care vrea să ne responsabilizeze față de echipamentul pe care îl folosim. În cazul în care îl deteriorăm, am fi obligați să îl achităm integral, precum și să restituim angajatorului venitul ratat. Nu suntem de acord să semnăm acest document pentru că tehnica este uzată, iar în contract este indicat prețul la care a fost procurată inițial – un preț deloc mic, de altfel. Este legală această solicitare a angajatorului? Cum e mai bine să procedăm?

Răspuns: Situația descrisă de dumneavoastră trebuie abordată prin prisma art. 339 din Codul Muncii, care se referă la statutul angajatului cu care poate fi încheiat un contract cu privire la răspunderea materială deplină.

Astfel, alineatul (1) al articolului stabilește că contractul scris cu privire la răspunderea materială deplină poate fi încheiat de angajator cu salariatul care a atins vârsta de 18 ani şi care deţine o funcţie sau execută lucrări legate nemijlocit de păstrarea, prelucrarea, vânzarea (livrarea), transportarea sau folosirea, în procesul muncii, a valorilor ce i-au fost transmise. Alineatul (2) pomenește de existența unui nomenclator al funcţiilor şi lucrărilor menţionate la alin. (1), precum şi de contractul-tip cu privire la răspunderea materială individuală deplină, aprobat de Guvern.

Prin urmare, în 2004 a fost adoptată Hotărârea Guvernului despre aprobarea nomenclatoarelor funcţiilor deţinute şi lucrărilor executate de către salariaţii cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu privire la răspunderea materială individuală sau colectivă (de brigadă) deplină, precum şi a contractelor-tip cu privire la răspunderea materială deplină. În anexele 1 și 3 nu se regăsește funcția de cameraman sau jurnalist și nici tipul lucrărilor prestate de aceștia.
 
Mai mult, art. 333 din Codul Muncii, alin. (2), reglementează că salariatul nu este obligat să restituie venitul ratat de angajator în cazul deteriorării unui bun ce i-a fost încredințat spre îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Prin urmare, aveți tot dreptul să nu semnați acest contract. Rețineți însă că dacă prejudiciul material a fost cauzat angajatorului prin infracțiune, se vor aplica prevederile Codului penal.
 
Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri, puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc. Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.