You are here

De ce posturile TV care au comis aceleași încălcări se aleg cu amenzi diferite din partea CA?

18 December 2020
952 reads
Întrebare: Postul nostru de televiziune, de rând cu alți trei furnizori, a fost sancționat pentru încălcarea aceleași prevederi din Codul serviciilor media. Cu toate acestea, în mod inexplicabil, nouă ne-a fost aplicată o amendă de 10.000 de lei, pe când celelalte posturi TV au fost amendate cu câte 5.000 de lei fiecare. Care poate fi motivul acestei sancționări diferențiate? Este obligat Consiliul Audiovizualului să-și motiveze deciziile sub acest aspect?

Răspuns: În mod obișnuit, sancțiunile sub formă de amendă variază între un cuantum minim și maxim expres prevăzute de lege. Acest lucru este motivat de faptul că, în anumite cazuri, aceeași încălcare comisă de către un furnizor sau altul generează efecte diferite și se caracterizează printr-un grad sporit sau redus al prejudiciului cauzat

Din aceste considerente, legea obligă[1] Consiliul Audiovizualului (CA) să stabilească sancțiunile în mod individual pentru fiecare furnizor, în funcție de următoarele criterii:

  1. Cât de gravă este încălcarea admisă?
  2. Ce efecte a generat această încălcare?
  3. A mai comis furnizorul vizat alte încălcări în ultimele 12 luni?
 
Potrivit deciziei CA, emisă pe cazul dat, cei patru furnizori au fost sancționați pentru transmisiunea serviciilor media cu încălcarea prevederilor licenței de emisie. Această faptă este prevăzută la art. 84 din Cod[2] și se sancționează cu o amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei.
 
Potrivit conținutului deciziei CA, autoritatea a aplicat unuia dintre cei patru furnizori amenda maximă, însă fără să motiveze acest fapt și, prin urmare, fără să respecte cele trei criterii enumerate mai sus.
 
Așadar, nerespectarea de către CA a cerinței de individualizare a unei sancțiuni, care se aplică în cadrul unor limite minime și maxime, denotă o atitudine arbitrară a autorității publice și constituie temei de contestare a deciziei de sancționare în instanța de judecată.
 
Cum poate fi contestată o decizie a Consiliului Audiovizualului, aflați aici.

 
Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc.

Materialele publicate reflectă opinii juridice cu caracter consultativ și nu reprezintă o sursă autentică de drept. CJI nu poartă răspundere pentru prejudiciul suferit de către destinatarii consultației drept urmare a luării deciziilor bazate pe informația furnizată.

Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.

 
 
 

 


[1] Art. 84 alin. (2) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, citez: „Pentru încălcarea prevederilor prezentului cod, Consiliul audiovizualului aplică sancţiuni stabilite individual, în funcţie de gravitatea încălcării, de efectele acesteia, precum şi de frecvenţa încălcărilor comise în ultimele 12 luni.”;
[2] Art. 84 alin. (5) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova: „(5) Se sancționează cu amendă de la 5000 de lei la 10000 de lei furnizorii de servicii media şi distribuitorii de servicii media care au comis următoarele încălcări: f) transmisiunea/retransmisiunea serviciilor media audiovizuale cu încălcarea prevederilor licenţei de emisie sau ale autorizaţiei de retransmisie”.