You are here

Aria geografică a lecțiilor de educație media online s-a extins până la Tețcani, Briceni

24 February 2021
842 reads

21 de elevi din clasa a 8-a de la Liceul teoretic cu predare în limba rusă din satul Tețcani, raionul Briceni, au participat marți, 23 februarie, pentru prima dată la o lecție de educație media, organizată în format online de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI).

Jurnalistul Dumitru Stoianov, moderatorul lecției, a făcut o incursiune în conceptul cursului opțional, prezentându-le elevilor cele mai importante noțiuni generale care să-i ajute să înțeleagă de ce competențele media au devenit astăzi indispensabile. „Într-o lume în continuă schimbare, disciplina Educație pentru media este un pas înainte spre modernizarea procesului de învățare. Conținutul noului curs facultativ ajută să vă formați abilități de sinteză și analiză a informației pe care o primiți din exterior, în virtutea cărora veți face alegeri mai reușite, veți deveni mai pregătiți pentru a face față asaltului informațional, dar și să fiți mai responsabili în mediul online”, a menționat Dumitru Stoianov.

În timpul lecției, jurnalistul le-a propus elevilor un exercițiu practic cu ajutorul căruia să identifice ce mesaje sunt transmise publicului prin intermediul unor afișe publicitare, dar și în materialele de presă. „Gândirea critică nu înseamnă să divizați lucrurile în alb și negru, să criticați tot ce întâlniți în jur, dar să treceți prin filtru ceea ce citiți, ascultați, vizionați; să vă puneți întrebări și să găsiți răspuns la ele; să deosebiți faptele de opinii; să distingeți între o știre care informează și alta care dezinformează”, a concluzionat Dumitru Stoianov.

Victoria Tataru, reprezentanta CJI, a precizat că deși noul curs facultativ se predă abia de doi ani la toate nivelurile de învățământ (primar, gimnazial, liceal), acesta prinde tot mai mult „rădăcini” în școlile din Republica Moldova. „Ne bucurăm că tot mai mulți elevi descoperă această materie, care este cu totul deosebită pentru că interacționează cu realitatea zilei. Este un fel de alfabetizare a voastră despre cum să citiți mass-media tradițională și cum să folosiți noile media, cum să fiți în siguranță pe online și cum să vă protejați de atacurile negative de pe rețelele sociale”, a adăugat Victoria Tataru.

Fiind abia la început în cunoașterea domeniului educației media, Victoria Tataru le-a recomandat elevilor să acceseze Platforma de Educație Mediatică, unde pot găsi o arhivă bogată de materiale didactice și de suport atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

Lecția online de educație media a fost organizată cu ajutorul profesoarei de limbă română Ala Grosu. „Din ceea ce am înțeles la prima «întâlnire» cu noțiunile de educație media, pot spune că este un curs foarte util pentru elevi, care le oferă deschidere spre tot ce este nou, iar profesorilor le oferă posibilitatea de a petrece lecțiile într-o manieră interactivă. Vom discuta cu elevii și administrația liceului și ne vom gândi cum să integrăm educația media în procesul educațional în instituția noastră”, a declarat profesoara. 

„Sunt impresionată de informația pe care am aflat-o astăzi. Mă bucur foarte mult că ați venit cu această lecție la noi și astfel am descoperit ceva despre care nici nu bănuiam că există. Consider acest curs actual și necesar pentru că ne va ajuta să ne orientăm mai bine în viață”, a afirmat Ilona Scutelinic, elevă în clasa a 8-a la liceul din Tețcani, Briceni.

„Cred că suntem niște norocoși pentru faptul că ați selectat clasa noastră pentru această lecție. Vă mulțumim pentru informație și literatura pe care ne-ați sugerat să o citim. Pe viitor am dori să studiem aprofundat acest domeniu”, a recunoscut la sfârșitul lecției și colegul său, Bogdan Baiura.

Lecția de educație media este desfășurată de Centrul pentru Jurnalism Independent în parteneriat cu Internews în Moldova, în cadrul proiectului „Sporirea sprijinului pentru instituțiile media de limbă rusă independente și pentru eforturile în domeniul educației media”. Proiectul este susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de JosUnul din obiectivele proiectului este dezvoltarea gândirii critice a elevilor vorbitori de limbă rusă.