You are here

CJI lansează primul forum de educație media - Moldova Media Literacy Forum

19 August 2021
1008 reads
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează primul forum de educație media – Moldova Media Literacy Forum. Prin acest eveniment, CJI își propune să adune la Chișinău profesori și profesoare de Educație pentru media, experți locali și de peste hotare, pentru a pune în discuție ultimele evoluții în domeniu, a afla experiența țărilor vecine și a analiza perspectivele acestei noi discipline în R. Moldova. Forumul va avea loc pe 17 septembrie, 2021, în Clasa Viitorului din incinta UPS „Ion Creangă”.

În debutul celui de-al cincilea an de predare a Educației pentru media, CJI invită profesorii care au urmat programele de instruire în domeniu să participe la Moldova Media Literacy Forum pentru a discuta despre potențialul și perspectivele educației media în Republica Moldova, dar și pentru face un schimb util de experiență cu reprezentanți ai țărilor din regiune.

În cea de-a doua parte a zilei, vor fi organizate șase masterclassuri la care profesorii vor avea posibilitatea să se înregistreze în prealabil, în funcție de preferințe. Subiectele discutate vor viza integrarea conceptelor de Educație pentru media în cadrul disciplinelor reale și umaniste, precum și tehnicile de predare a Educației pentru media în școală. De asemenea, participanții vor discuta despre influenceri și valorile pe care aceștia le promovează, vor analiza fenomenul cyberbullyingului prin prisma aspectelor psihologice și vor încerca să afle ce presupune dezordinea informației pe timp de pandemie.

Profesorii și profesoarele sunt încurajați/te să se înregistreze la eveniment folosind butonul Înregistrează-te de pe platforma Moldova Media Literacy Forum.

În condiții de pandemie, numărul de participanți la eveniment este limitat. Prin urmare, îndemnăm profesorii să se înregistreze din timp. CJI va asigura măsurile necesare de protecție impuse în situație de pandemie, prin menținerea distanței fizice dintre participanți și punerea la dispoziție a măștilor și dezinfectanților.

În rezultatul discuțiilor și activităților din cadrul evenimentului va fi elaborată și propusă pentru adoptare Rezoluția Moldova Media Literacy Forum care va fi transmisă Ministerului Educației și Cercetării.

Moldova Media Literacy Forum este organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Presa în sprijinul democraţiei, incluziunii şi responsabilităţii în Moldova” (MEDIA-M), implementat de Internews în Moldova şi finanţat de USAID și UK.  La fel, partener al CJI în cadrul acestui eveniment este și Deutsche Welle Akademie.