Eşti aici

În atenţia jurnaliştilor de la instituţiile mass-media locale şi naţionale

21 Ianuarie 2015
2627 de afişări
Asociaţia Presei Independente (API) anunţă înscrierea jurnaliştilor de la instituţiile mass-media locale şi naţionale la două training-uri specializate la tema integrităţii persoanelor  cu funcţii publice.

Training-urile sunt organizate pentru a fortifica cunoştinţele şi abilităţile jurnaliştilor în reflectarea profesionistă a subiectelor ce vizează declaraţiile de venituri şi proprietate, dar şi cele de interese ale persoanelor cu funcţii publice.

Participanţii vor fi familiarizaţi cu esenţa şi terminologia din domeniu, cu prevederile legislaţiei naţionale şi internaţionale, funcţionarea şi competenţele structurilor/instituţiilor de control, vor fi instruiţi cum să verifice informaţiile din declaraţiile de venituri şi proprietate, dar şi  de interese personale. Totodată, vor învăţa cum să comunice mai eficient cu CNI şi alte instituţii care deţin informaţii relevante pentru jurnaliştii de investigaţie.

Aceste ateliere sunt organizate în parteneriat cu organizaţiile membre ale Iniţiativei Civice pentru Integritatea în Serviciul Public şi ale Alianţei Anticorupţie. Traineri – Mariana Kalughin, expert la Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei şi Cornelia Cozonac, directoarea Centrului de Investigaţii Jurnalistice.

Training-urile vor avea loc la 30 ianuarie (vineri) şi 6 februarie 2015 (vineri), în municipiul Chişinău, în limba română. Informaţia despre locul de desfăşurare a training-urilor va fi comunicată suplimentar.

Se pot înscrie jurnalişti din mass-media locale şi naţionale (presă scrisă, radio, TV, on-line) care manifestă interes pentru tema cursului.
Organizatorii vor acoperi cheltuielile de transport ale participanţilor tur-retur conform tarifelor oficiale la transportul în comun; alimentarea va fi asigurată.

Jurnaliştii se pot înscrie la unul din cele două training-uri la telefonul 022 220995 (persoană de contact: Rodica Malic) sau expediind un e-mail cu numele şi data training-ului la care se înscrie, la adresa rmalic@api.md

Data-limită de înscriere - 23 ianuarie 2015, ora 15:00.

Sursa: API