Eşti aici

Hrișcă tratată cu DDT?

4396 de afişări

Azi am descoperit o chestie, care m-a ingrozit. Aveam 2 pachete cu crupe de hrişcă neincepute (din magazin). Prin folia transparenta, vedeam intr-un pachet crupele mai intunecate la culoare si mi-am zis ca o fi integrale. Ooo, tocmai bine! zic. Cand deschid pachetul si dau sa torn crupele intr-un borcan, ca sa le pastrez in contiunare in borcan, a iesit un colb din ele, de-am avut parerea ca atunci cand au impachetat crupele acestea, au fost adunate cu o matura de pe jos, direct din ţărână. Buuun. Ei, nu-i nimic, zic, le pun intr-o sita deasa si le spal pe toate, apoi le usuc intr-o tigaie pe plita si o sa le am gata curate ulterior. Dar mi se parea mie ca au si un miros asa... indifinit, numai nu-mi mirosea a hrişcă. Hrişca are un miros specific (cand eram mica nu-mi placea tocmai din cauza mirosului acestuia - si gustul ei trebuie sa ti-l educi, cine nu este obisnuit cu ea, poate sa nu-i placa), dar asa cum miroseau crupele din pachetul acesta, numai a hrisca nu miroseau. Probabil, e din cauza vechimii, mi-am zis - daca sta mai mult, asa o fi mirosind. Pachetul nu era de ieri, ci il aveam mai demult (cum mananc eu...) - dar stiu ca crupele stau bine mersi, doar daca nu fac fluturasi, dar fiind ambalate de fabrica, etans, la spect erau bune. Nu aveau viermi. Le torn in sita, le spal sub robinet - miroase totusi a ceva si nu-mi dau seama  a ce. Le pun in tigaie pe foc sa le usuc - acum se inteteste mirosul. Deja intram la idei: daca erau atat de prafuite, nu m-as mira sa fie miros de urina de soareci... Intra tocmai o vecina si o intreb daca ei ii miroase a hrisca. Da, miroase a hrisca. Nu mai are si alt miros? ca mie nu-mi miroase a hrisca, dar a ceva si nu stiu ce-i. O rog sa vina mai aproape si sa miroase din tigaie. Da, cica, miroase a... "de asta... ce pun femeile la tara la fasole ca sa nu faca gargarite" (hopa! mai aflu o noutate!) Dar ce pun femeile la tara la fasole? Zice: praf din acela... sur.  - Ceeeee?!!!, m-am ingrozit eu, Dust? (asa este cunoscut in popor DDT-ul). Femeile pun la tara dust la fasole? (banuiesc ca si la cele pe care le cumparam de la piata...) Pai, e un insecticid extrem de toxic, interzis la noi din anii 80!  (Sa zici! acum recunosteam mirosul  lui. Hrisca asta era imbibata cu DDT, iata ce era praful acela care eu am crezut ca e praf de pamant!). Iata de ce, din momentul in care rasturnasem hrisca in borcan si-mi venise tot praful acesta in fata, simeam pe pielea fetei o jena, incat a trebuit sa ma spal imediat.
Am o vecina care e chimista (la Institutul de Chimie al ASM) si i-am dat si ei sa miroase hrisca mea  si sa-mi spuna a ce miroase. Si ea cu nasul ei de chimist, mi-a zis indata ca e DDT, ingrozita si ea, mai ales cand i-am spus ca e din ambalaj de fabrica. Am recuperat ambalajul din galeata cu gunoi, si hrisca am pus-o intr-o punga noua, ca sa nu ia alt miros, in ideea sa bat alarma undeva si sa le am ca probe.
Ce-i rau, e ca nu este un produs cumparat recent, si pe ambalaj am vazut datat anul 2007, si daca s-ar efectua verificari la fabrica, ar putea sa nu mai fie actual. Si totusi, chiar in 2007 utilizat DDT-ul, in conditii industriale, cum se vede potrivit acestui caz, cand acesta, declarat un insecticid extrem de toxic si interzis la noi din anii 80, si mai ales cum am aflat de la vecina ca il pun si femeile la tara la fasole...(si nu numai - am aflat de la alta vecina ca soacra surorii ei da cu dust peste tot, mai ales in poaiata la gaini si aceasta, facand curatenie in poaiata, s-a intoxicat si nu se stia de la ce)  populatia ar trebui  informata! Iar fabrica, de ce nu? chiar si dupa atatia ani, verificata, mai ales ca am dovada ca l-au folosit (si poate ca-l mai folosesc...).
Iata ce scrie pe ambalaj:
 
GRAND MERSI
 Crupe de hrisca
 1 kg
 Importator exclusiv  MOLDAGROPRODUCT SRL

Preambalat in Moldova
de MOLDAGROPRODUCT SRL
Chisinau, str. Mesterul Manole, 12
tel. +373 22  47 00 00
fax                 47 88 88

pe eticheta mica, supralipita am putut descifra:
Producator: SAI Naladcik, Rusia, reg. Altai, or. Biisk
Calitatea 1
Data fabricarii/ambalarii: 13.01.2007/22.032007
Eu pastrez in orice caz si ambalajul si hrisca (chiar asa spalate de mine, mirosul de DDT din crupe nu a iesit), si eu zic ca ar trebui cel putin atentionata lumea - uite, cum si fasolele... ca pun femeile la tara... Va dati seama ce fasole se vand la piata atunci? Si eu ma bucuram cand fasolele cumparate nu-mi faceau gargarite...

Sector: 
Ciocana
Localizare pe hartă: 
Moldova
Chișinău 
str. Mesterul Manole, 12