17.09.2012 / 18 jurnalişti, reprezentanţi ai
instituţiilor de presă naţionale şi locale, au participat la un curs de
instruire axat pe folosirea şi interpretarea corectă a datelor statistice în
materialele jurnalistice, organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent
(CJI) pe data de 14 şi 15 septembrie.
Timp de 2 zile, expertul Radu Soviani, realizator, editor şi prezentator la The Money Channel din România, asistat de trainerul local
Alexandru Takii, a explicat participanţilor cum are loc procesul de
documentare, utilizare şi interpretare corectă a datelor statistice. Astfel,
jurnaliştii au obţinut mai multe informaţii despre indicatorii care
semnalizează ciclul economic (Leading Economic Indicators), despre cele mai
frecvente erori în interpretarea unor indicatori, analizând, de asemenea,
fotografia economică a Republicii Moldova conform datelor statistice.
În debutul programului, Radu Soviani a menţionat că
aceste instruiri sunt foarte importante pentru jurnalişti, întrucât viitorul e
al presei specializate pe domenii, iar „rolul jurnalistului este să caute şi să
creeze subiecte, altele decât cele anunţate la conferinţele de presă, astfel încât
presa să nu fie doar curea de transmisie pentru cineva. Jurnalismul economic reprezintă o componentă extrem
de importantă din ceea ce înseamnă presă într-o economie dezvoltată” a mai precizat Soviani.
Participanţii au declarat că au
avut multe de preluat din experienţa expertului: „Am aflat o sumedenie de
lucruri noi, precum impactul pozitiv al inflaţiei asupra economiei, cum se
diseminează datele de statistică, cum se calculează indicele preţului de
consum. Un moment extrem de curios a fost
modulul despre "închisoarea statistică" de la Bursa din New
York. Exemplele din activitatea jurnalistului Radu Soviani au făcut ca
materialul expus sa fie mult mai
accesibil”, a spus Lilia Platon, reporter la Capital Market.
Amintim că acest curs de instruire este
al treilea din şase ce vor fi organizate până
la finele anului. Cursurile îşi propun să consolideze cunoştinţele
jurnaliştilor în domeniul economic. Următorul curs de instruire va avea
loc pe 28-29 septembrie 2012.
Pentru a afla mai multe detalii despre cursurile
precedente, va rugăm să accesaţi link-urile de mai jos.
http://www.ijc.md/index.php?option=com_content&task=view&id=726&Itemid=1
http://www.ijc.md/index.php?option=com_content&task=view&id=713&Itemid=1
Programul de instruire a fost organizat în
cadrul proiectului Corporației Financiare Internaționale (IFC) ”Reforma
Climatului Investiţional în Moldova", realizat de Centrul pentru Jurnalism
Independent în perioada iunie– decembrie 2012, la iniţiativa Ministerului
Economiei în parteneriat cu Guvernul Suediei.