Eşti aici

Profesori şi studenţi de la diferite universităţi din ţară au fost instruiţi în domeniul educaţiei mediatice

24 August 2015
1948 de afişări
Un grup de 18 lectori universitari și studenți de la facultățile de jurnalism și de la alte specialități adiacente din ţară au participat,  în perioada 21-22 august, la un curs de formare în domeniul educației mediatice, organizat la Chişinău de Centrul pentru Jurnalism Independent.

Agenda instruirii a inclus două direcții de lucru: mass-media și educația mediatică prin prisma fenomenului manipulării şi metode de livrare a informației către publicul larg.

Astfel, instructorii programului, Nadine Gogu (directoarea executivă CJI) și Petru Macovei (directorul Asociației Presei Independente) au consolidat cunoștințele participanților despre domeniul mass-media, oferindu-le informații despre funcțiile media, normele deontologice, pe care  trebuie să le respecte jurnaliştii în activitatea profesională. La rândul lor, studenții și lectorii s-au implicat în activități interactive, au analizat diverse materiale de presă, unele corecte, altele defectuoase, pentru a depista elemente și tehnici de manipulare.

O altă parte a programului de instruire a constat în stabilirea obiectivelor de studiu și a instrumentelor de predare în cadrul unor programe de instruire de scurtă durată, cum ar fi atelierele, lecțiile de educație mediatică. La finalul cursului participanții au aplicat în practică aceste cunoștințe, elaborând în grup planuri pentru lecții de educație mediatică, pe care le vor utiliza în diverse activități din cadrul aceluiași proiect.

Tatiana Bolgar, studentă la Universitatea de Stat din Comrat, ne-a relatat că informațiile acumulate la acest curs de instruire, în special,  tehnicile de manipulare a opiniei publice, criteriile de diferențiere a informației corecte de cea manipulatorie - o vor ajuta să înţeleagă mai bine mesajul apărut în presă.

Marina Ciobanu, studentă la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM, susţine că și-a consolidat cunoștințele despre mass-media și a aflat lucruri noi despre modul în care trebuie să fie elaborată o prezentare/lecție interactivă.

La instruire au participat lectori universitari și studenți de la Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Studii Europene, Universitatea de Stat din Comrat, Universitatea Liberă Internațională, Universitatea de Stat din Cahul, Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”, Universitatea Slavonă şi Universitatea ”Alecu Russo” din Bălți.

Precizăm că, în perioada septembrie-noiembrie,  CJI va organiza mai multe lecții de educație mediatică în care vor fi implicați profesori universitari și studenți de la instituțiile de învăţământ superior din ţară.

 

Programul de instruire a fost organizat  în cadrul proiectului "Libertatea de exprimare și dezvoltarea mass-media în Europa de Est, de Sud-Est și Caucazul de Sud" implementat de CJI, în perioada mai-noiembrie 2015, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare din Germania.

Sursa foto: CJI