Eşti aici

CJI invită la o nouă ședință a Clubului de Presă

11 Septembrie 2015
1803 afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent, UNICEF și Organizația Națiunilor Unite în Moldova invită jurnaliștii să participe la o ședință a Clubului de Presă intitulată Educația incluzivă în Moldova – reușite și lecții învățate”.
Subiectul este unul actual în contextul începerii unui nou an de studii și a angajamentelor asumate de Republica Moldova de a încadra toți copiii în procesul educațional preșcolar și școlar.

Reprezentanta UNICEF Moldova, Nune Mangasaryan, împreună cu invitații la eveniment vor discuta despre provocările și reușitele educației școlare incluzive înregistrate în ultimii ani. 
La eveniment sunt așteptați să participe jurnalişti, reprezentanți ai societății civile, studenți, profesioniști din diverse domenii, a căror activitate are tangență cu tema discutată.

Clubul de presă se va desfășura pe data de 15 septembrie, cu începere de la orele 16.00, pe adresa: str. Alexandru cel Bun 91A, Tucano Coffee Brasil, (intersecție cu bd. B. Bodoni).
Doritorii de a participa la eveniment sunt rugați să trimită un mesaj la adresa electronică: coordonator@ijc.md sau să apeleze numărul de telefon 022 213 652, extensia Departamentul Instruire şi Comunicare, CJI.

Evenimentul are loc cu sprijinul Organizației Națiunilor Unite în Moldova.

Clubul de presă a fost lansat de CJI în toamna anului 1995 cu scopul de a oferi jurnaliştilor de la diferite instituţii de presă din R. Moldova posibilitatea de a se întâlni cu personalităţi din diverse domenii de activitate, în cadrul unor sesiuni de întrebări şi răspunsuri, precum şi pentru o mai bună comunicare între jurnalişti.