Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează proiectul ”Combaterea discriminării prin promovarea practicilor de succes, implicarea cetățenilor și responsabilizarea mass-media”. Astfel, vor fi organizate o serie de activități menite să aducă în centrul atenției acest fenomen și să încurajeze semnalarea de către cetățeni a cazurilor de discriminare în organele abilitate. Totodată, ne propunem să promovăm, prin exemple concrete, practicile pozitive de combatere a discriminării.
Printre activități, CJI va realiza un documentar care va oferi cetățenilor informații detailate privind modul în care pot să-și apere drepturile, atunci când sunt discriminați - unde să se adreseze, cum să formuleze plângerile etc. De asemenea, CJI va identifica persoane (discriminate pe criterii de vârstă, gen, etnie, dizabilitate, condiție fizica, sănătate etc. ), care vor povesti despre experiența lor în combaterea discriminării și promovarea egalității.
În același timp, CJI va monitoriza mass-media și va identifica materialele jurnalistice în care vor fi abordate neprofesionist și cu abateri de la normele deontologice subiecte ce țin de grupurile minoritare și categoriile marginalizate. În baza unor astfel de materiale, experții vor analiza erorile jurnalistice, le vor explica și vor formula soluții/recomandări pentru reprezentanții mass-media, care vor conduce la diminuarea practicii de perpetuare în presă a stereotipurilor și de stigmatizare a grupurilor minoritare și a categoriilor marginalizate.
În cadrul aceluiași proiect, CJI va iniția mai multe parteneriate cu organizații nonguvernamentale care promovează drepturile omului.
Informații despre activitățile proiectului vor fi publicate cu regularitate pe pagina CJI - www.media-azi.md.
Proiectul ”Combaterea discriminării prin promovarea practicilor de succes, implicarea cetățenilor și responsabilizarea mass-media” este implementat cu sprijinul proiectului „Susținerea Instituțiilor Naționale pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Omului (INPPDO), conform recomandărilor Comitetelor Convențiilor ONU și Revizuirii Periodice Universale (UPR)”, finanţat de Ministerul Afacerilor Externe din Norvegia, cofinanțat și implementat de PNUD Moldova și Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului(OHCHR), în cooperare cu Oficiul Avocatului Poporului (Ombudsmanului) și Consiliul pentru Egalitate.