Un grup de jurnaliști și beneficiari ai proiectului ”Combaterea discursului de ură în media online și pe rețele sociale” s-au întâlnit, pe 28 noiembrie, în cadrul unui eveniment neformal pentru a discuta despre rezultatele Campaniei ”Presa nu urăște!” și activitățile proiectului.
Participanții au apreciat utilitatea programelor de instruire organizate de CJI pentru jurnaliști și moderatori de pagini web, unde au învățat cum să abordeze subiectele sensibile în presă, respectând normele etice și cum să modereze comentariile postate de cititori, atât pe portaluri, cât și pe rețelele sociale, astfel încât acestea să nu încurajeze la acțiuni de discriminare și instigare la ură.
Jurnalista Daniela Beșliu, cofondatoare a portalului Zugo.md, a menționat că, după ce a participat la unul din programele de instruire organizate de CJI, a încercat să aplice în practică anumite cunoștințe. Astfel, ea a elaborat un regulament de postare a comentariilor pe site de care acum se conduc internauții și cititorii Zugo.md.
La capitolul cum poate fi stopat sau evitat discursul de ură, activistul social Oleg Brega a subliniat că în diferite perioade de timp în societate pot apărea diferite segmente vulnerabile la discursul de ură, de aceea e important să denunțăm astfel de mesaje, pentru a diminua nivelul discursului de ură.
Olivia Pîrțac, expertă în legislația media, a precizat că în prezent R. Moldova nu dispune de un cadru legal care ar sancționa discursul de ură, există doar câteva reglementări ce vizează discriminarea pe bază de gen, rasă, apartenență etnică și alte criterii, dar care nu sunt suficiente pentru a depista și pedepsi acțiunile care instigă la ură.
Campania ”Presa nu urăște!”, desfășurată de CJI, a întrunit mai multe activități. Un grup de moderatori și jurnaliști au beneficiat de instruire în domeniul moderării conținutului în media online și mediatizării corecte a subiectelor sensibile. Pentru a evalua discursul de ură, CJI a monitorizat comentariile postate de internauți pe 15 portaluri informaționale. De asemenea, un grup de studenți de la facultățile de jurnalism ale USEM și USM au fost familiarizați cu modul de manifestare a discursului de ură și sancțiunile prevăzute de legislația națională în acest sens.
Evenimentul a fost desfășurat în cadrul proiectului „Combaterea discursului de ură în media online și pe rețele de socializare”, implementat de CJI cu suportul financiar al organizației partenere Civil Rights Defenders din Suedia.