Fenomenul plagiatului în contextul noilor tehnologii informaționale

Mariana TACU,
doctor în științe politice, lector superior  la
Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării,
USM

 

Într-o epocă a comunicării de masă, instantanee, rolul, dar și poziția centrală reală și virtuală a mediilor de informare față de progresele societale, domină importante discuții la nivel înalt. Studiile în domeniul mass-media oferă diverse viziuni asupra politicii, economiei, vieții social-culturale, asupra modului și circumstanțelor în care acestea se pot schimba sau adapta la standardele societății informaționale, care impune un nou tip de „cultură mediatică” și un nou tip de „cultură informațională”. Cele mai recente definiții cu privire la cultura informațională vizează direct problematica utilizării informațiilor în mod etic și legal. Conform ghidului Information Literacy Competency Standards for Higher Education, elaborat de Association of College and Research Libraries din Statele Unite ale Americii, una din abilitățile pe care trebuie să le dobândească atât studenții, cercetătorii, cât și persoanele care activează în domeniul comunicării de masă este aceea de a utiliza informația în limitele eticii și legalității [1, p. 19].

Plagiatul – un fenomen pluriform

Cadrul legislativ american, referitor la drepturile de autor consideră ca plagiat - utilizarea în mod repetat a mai mult de opt cuvinte, fără precizarea sursei originale [2, p. 1]. Plagiatul este, așadar, acțiunea cuiva de a prelua și prezenta gândurile, scrierile sau alte creații ale unei persoane, ca fiind produse proprii [3, p. 58]. Prevenirea și combaterea plagiatului reprezintă, atât la nivel internațional, cât și național, unul dintre principalele scopuri cu referire la normele educației pentru informare în procesul de dobândire a culturii informaționale. Primul care a utilizat termenul de plagiat în accepțiunea lui actuală a fost poetul latin Marțial, în secolul I d.H., pentru a denumi gestul rivalului său Fidentius de a-i recita operele în public ca și cum ar fi ale sale [4, p. 177]. Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, plagiatul presupune însușirea (integrală sau parțială) a operelor literare, artistice sau științifice ale altcuiva și prezentate drept creație personală [5].
În decursul anilor, cercetători din variate domenii au identificat diferite forme de plagiat (voluntar/involuntar) și au stabilit diverse clasificări cu privire la tipologizarea acestora:

Din perspectiva culturii informaționale, plagiatul și/sau furtul intelectual reprezintă un fenomen pluriform ce vizează sistemul de acțiuni comunicaţionale desfăşurate la niveluri diferite între domenii diferite. Funcţionalitatea acestuia se rezumă la schimbul nelimitat de informaţii. Astăzi, sunt frecvent utilizate noțiunile de „societate informațională” și „societate a cunoașterii”. Societatea informațională nu poate fi separată de societatea cunoașterii și viceversa, astfel, fiind asigurată evoluția și dezvoltarea durabilă în contextul „noilor forme de informare și comunicare”. În acest context este necesar să evidențiem și contribuția, în sens negativ, a noilor tehnologii informaționale, care nu au făcut decât, pe de o parte, să sporească considerabil numărul cazurilor de plagiat, iar pe de altă parte, să multiplice formele acestui fenomen, denumit în prezent pagiat on-line și care se bazează pe textele publicate în spațiul virtual, unde se aplică aceleași legi ale proprietății intelectuale și drepturilor de autor.

Mecanisme de protecție a proprietății intelectuale

La nivel internațional, operele literare, artistice și cele științifice sunt protejate de Convenția de la Berna, care datează din 1886 și care în timp a fost revizuită și completată de mai multe ori. În primăvara anului 2002 au fost introduse ultimele elemente, referitoare la societatea digitală, fapt datorat intrării în vigoare a două tratate: 1. Tratatul OMPI pentru Dreptul de Autor și 2. Tratatul OMPI pentru Interpretare și Fonograme. Implicarea directă și activă în realizarea și aprobarea acestora a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale, creată în 1967, a condus la ratificarea acestor două tratate în 30 de țări. Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale este una din agențiile specializate ale Organizației Națiunilor Unite, scopul acesteia este de a proteja și promova proprietatea intelectuală. În prezent administrează 23 de tratate internaționale și are 183 de state membre, printre care și Republica Moldova [7].
În Republica Moldova, fenomenul plagiatului poate fi abordat din perspectivă legală (încălcarea dreptului de autor) și etică (excluderea din cadrul comunității profesionale). În parametrii cadrului legislativ național putem face referire la:

Metode de detectare a plagiatului

Fenomenul plagiatului în Republica Moldova, precum și în alte țări a devenit unul de masă, datorită „World”, „Wide”, „Web”, caracterizat fiind de modalitățile de transmitere și circulație a informației. În această ordine de idei, am putea afirma că cele mai afectate medii sunt cel academic și cel de creație. Universitățile din întreaga lume apelează la servicii de detectare a plagiatului, care sunt cu plată, dar și gratuite. Printre serviciile web gratuite de detectare a plagiatului se numără: Chimpsky, The Plagiarism Checker, SeeSourcer, CitePlag, Plagium și CopyTracker. Majoritatea universităților din Suedia, Olanda și Elveția sunt abonate la servicii de detectare a plagiatului. 
La Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova lupta contra plagiatului o duce practic fiecare profesor în parte. Fiind o facultate de creație, un accent deosebit se pune pe originalitate. Cea mai simplă metodă de depistare a cazurilor de plagiat, căutarea pe Google, scoate la iveală adevărul. Plagium este un alt serviciu la care profesorii acestei facultăți apelează frecvent. În general, toate aceste programe de detectare a plagiatului contribuie la protejarea dreptului de autor și luptă contra furtului intelectual din perspectiva plagierii textelor și imaginilor, în particular, problema plagierii sau preluării ideilor nu poate fi soluționată cu ajutorul acestora.
Atât plagiatul academic, cât și cel de creație, constituie o formă de fraudă, la baza căreia se află probleme de etică educațională și profesională. Din perspectiva eticii profesionale în domeniul mass-media putem face referire la:

Conform datelor publicate în Rapoartele de activitate ale Consiliului de Presă din Republica Moldova, în perioada ianuarie 2010 – ianuarie 2011 au fost examinate zece plângeri din partea consumatorilor de media, două dintre acestea referindu-se la nerespectarea dreptului de autor: 1) New Media Grup versus Jurnal Trust Media și 2) Eugen Luchianiuc versus „Ziarul de Gardă”. În perioada ianuarie 2011 – iunie 2012, Consiliul de Presă a examinat 36 de plângeri, dintre care zece vizau plagiatul și preluarea neautorizată a conținutului editorial. Comparativ cu perioada iulie 2012 – august 2013 și cu numărul de plângeri examinate – 43, se înregistrează o scădere, astfel cazurile referitoare la plagiat, fiind opt la număr [13].
Educația etică timpurie în școli și licee poate constitui una dintre metodele sigure de prevenire a furtului intelectual în mediul universitar, academic și mai târziu în mediul profesional. Atitudinea față de acest fenomen, care în ultimele două decenii a luat amploare, poate fi doar una negativă, ținând cont de impactul și efectele acestuia care conduc la descurajarea cercetătorilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, încurajează neprofesionalismul în majoritatea domeniilor de activitate.
Cazuri recente de plagiat, bazte pe furtul intelectual în formă textuală și care s-au aflat în vizorul presei internaționale, dar și a Uniunii Europene au fost cele ale lui: Pál Schmitt, fost președinte al Ungariei  între 2010 și 2012 (drept urmare în 2012 a avut loc anularea titlului de doctor al acestuia); Karl-Theodor Zu Guttenberg, fost ministru al apărării al Germaniei în al doilea cabinet condus de Angela Merkel (în urma acuzațiilor aduse acesta a decis să renunțe la titlul de doctor în științe); Victor-Viorel Ponta, prim-ministru al României (conform presei din România, speculațiile cu privire la plagierea tezei de doctor au apărut pe fundalul unor dispute politice între Guvern și Președenție). 

Măsuri de prevenire a furturilor intelectuale

Furtul intelectual la nivelul ideilor, formă care practic este imposibil de depistat cu ajutorul mijloacelor tehnice, comparativ cu plagiatul textelor și în depistarea căruia factorul uman joacă un rol decisiv, capătă amploare atunci când este vorba de venituri financiare considerabile și popularitate. Unul dintre cele mai relevante și actuale exemple este rețeaua de socializare Facebook, ideea căreia a fost preluată în diferite țări sub diferite forme, precum de către cei de la StudiVZ, rețea de socializare din Germania (reprezentanții Facebook au acuzat fondatorii acestui site de violarea proprietății intelectuale și au cerut închiderea acestuia).
Respectarea anumitor norme morale ce implică standarde etice academice, dar și profesionale, constituie primul pas în lupta contra plagiatului. Cele mai simple tehnici pentru evitarea furtului intelectual sunt: a) punerea între ghilimele a citatelor directe; b) reformularea cu propriile cuvinte a unui fragment de text; c) rezumarea teoriilor, ideilor și a opiniilor.

Pentru a preveni plagiatul în mediul universitar este important ca atunci când punem la dispoziția studenților subiectele pentru referate, teze de an și licență, acestea să fie modificate de la un an la altul, cerințele față de lucrări să fie exacte, iar actualitatea temei să fie un item de bază în abordarea argumentului pentru care s-a optat. Cât privește mass-media, atât la nivel național, cât și internațional, care îndeplinește mai multe funcții, printre care cea educativă, ar trebui să-și asume rolul de promotor a unor valori în procesul de cultivare a culturii informaționale și să activeze în baza cadrului legal și a normelor etice. Legislația, dar și deontologia cer ca fiecare reproducere, parțială sau totală să fie atribuită adecvat și corespunzător, astfel încât să nu fie lezate drepturile autorilor.

 

Acest material este publicat în cadrul proiectului “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Elaborarea acestui material este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau Guvernului SUA.