Ro
En
Рy
redactor-şef al ziarului de expresie rusă „SP” din Bălţi şi al paginii web esp.md
Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei”, cel mai mare distribuitor al presei scrise, atât cu amănuntul, cât, mai ales, prin abonamente, deţine o poziţie monopolistă pe acest segment. Poate de aceea, nu este dispusă să negocieze ori să vină în întâmpinarea editorilor de ziare şi reviste, iar tot ce face – e să-şi dicteze propriile reguli. Mai mult decât atât, „Poşta Moldovei” este o întreprindere de stat cu un sistem de management învechit şi cu un personal care nu vrea sau nu este capabil să pună în practică anumite inovaţii care i-ar permite să-şi organizeze activitatea în mod eficient şi profesionist.
Pe parcursul ultimului deceniu, această întreprindere de mai multe ori a majorat sau a încercat cel puţin să ridice preţurile pentru serviciile pe care le prestează. Şi de fiecare dată a facut-o în mod unilateral, fără a trimite notificări prealabile şi fără a se consulta cu noi şi cu alţi participanţi ai pieţei. Pentru a preveni eventualele majorări de preţuri la serviciile de difuzare, precum şi pentru a anticipa operarea în mod unilateral a unor modificări ale clauzelor contractuale, membrii Asociaţiei Presei Independente (API) au fost nevoiţi, în mod repetat, să protesteze faţă de asemenea acţiuni ale administraţiei ”Poşta Moldovei” şi chiar să solicite intervenţia premierului de la acea acea vreme, Vlad Filat. O altă tentativă de creştere a preţurilor, inclusiv a tarifului aferent ambalării, s-a înregistrat la finele anului trecut. Editorii au reuşit să împiedice acest lucru, după ce au convocat o conferinţă de presă şi au adus la cunoştinţa cititorilor faptul că întreprinderea respectivă încearcă să le limiteze accesul la presa scrisă prin intermediul creşterii costurilor pentru serviciile prestate. De această dată, guvernul a promis să ne sprijine, dar acest lucru nu garantează că „Poşta Moldovei” nu va întreprinde astfel de tentative pe viitor.
Conform declaraţiilor date de anumite persoane din conducerea acestei întreprinderi, ”Poşta Moldovei” funcţionează pe bază de autogestiune, ceea ce înseamnă că activitatea pe care o desfăşoară ar trebui să fie una aducătoare de profit. Comercializarea produselor mass media şi, în mod special, livrarea revistelor şi ziarelor în bază de abonamente în sate, cauzează pierderi întreprinderii (preţurile înalte la combustibil, întreţinerea mijloacelor de transport, remunerarea şoferilor ş.a.).
În aceste condiţii, presa, în special cea locală şi independentă, ar trebui să fie declarată ca fiind produs cu un puternic impact social, iar guvernul să aloce subvenţii pentru distribuirea acesteia - fie publicaţiilor respective, fie I.S. ”Poşta Moldovei”. Atât timp cât acest lucru nu se întâmplă, se creează impresia că autorităţile, locale şi centrale, nu sunt interesate de soarta distribuţiei presei independente, de aceea au lăsat-o să se descurce de una singură. La fel, I.S. „Poşta Moldovei” ar trebui să fie reformată. Eu, ca şi mulţi alţi editori de presă din Moldova, sunt de părerea că această întreprindere îşi permite nejustificat un personal administrativ prea mare, mai ales în oficiul său central, iar costurile pentru întreţinerea acestuia sunt şi ele, respectiv, foarte mari.
Difuzorii de presă din alte ţări ale fostei URSS se confruntă cu o situaţie similară, adică la fel de puţin îmbucurătoare. De exemplu, atât „Poşta Rusiei” cât şi „Poşta Ucrainei”, au stabilit rate mai ridicate ale dobânzilor, cu până la 40-50%, în timp ce în Moldova aceasta constituie 30%. În plus, întreprinderile de stat din aceste ţări îşi permit să reglementeze normele cu privire la returnarea ziarelor şi revistelor, fapt ce reduce din oferta produselor de presă şi, respectiv, din cererea faţă de acestea.
În anul 2008, potrivit datelor furnizate de Agenţia Federală de presă şi comunicare în masă din Federaţia Rusă, în această ţară activau 47155 puncte de distribuţie a presei. Prin urmare, la fiecare 3000 de locuitori revenea un punct de distribuţie, ceea ce este, desigur, insuficient. Pentru comparaţie, în SUA acest indice este de 1600 de persoane, în Marea Britanie – 1100, în Germania – 696, iar în Polonia – 600 persoane. În medie, în Europa, un punct de distribuţie a presei revine unui număr de 1000 de persoane.
Mă îndoiesc că în Moldova situaţia e mai bună decât în Rusia, la acest compartiment. Din păcate, nu am găsit date statistice oficiale disponibile în această privinţă.
În Europa de Vest, în special în ţările din Nordul Europei, guvernele recunosc faptul că asigurarea accesului liber al cetăţenilor la diverse produse ale presei scrise reprezintă un indiciu al dezvoltării democraţiei, de aceea ele alocă subvenţii substanţiale ziarelor pentru a acoperi cheltuielile de difuzare. Important de remarcat este şi faptul că subvenţiile sunt acordate prioritar nu liderilor de pe piaţă, ci publicaţiilor situate pe poziţiile doi şi trei. Astfel, autorităţile asigură buna funcţionare a principiilor diversităţii produselor print şi pluralismului de opinii. În Franţa, într-o anumită perioadă, guvernul era atât de preocupat de situaţia presei scrise, care începea să-şi piardă cititorii, încât a desfăşurat o campanie de abonare gratuită a tinerilor la oricare două publicaţii preferate de aceştia.
La rândul lor, distribuitorii de presă din ţările europene încearcă să ţină pasul cu dezvoltarea tehnologiilor informaţionale. Fiecare punct de difuzare este dotat cu calculatoare conectate la Internet, fapt ce permite publicaţiilor să verifice în regim online cantitatea vânzărilor, să analizeze informaţia recepţionată şi să ajusteze procesul de livrare la cerinţele consumatorilor. Din păcate, în Moldova nicio reţea de distribuţie nu dispune de o astfel de facilitate.
Un alt mare distribuitor – întreprinderea privată „Moldpresa” – difuzează produse de presă cu amănuntul exclusiv în mediul urban (Chişinău, Bălţi şi alte câteva foste centre raionale), iar abonarea este disponibilă doar pentru locuitorii capitalei. În Chişinău, „Moldpresa” deţine cea mai mare reţea de chioşcuri de difuzare a presei periodice, iar în Bălţi şi în alte oraşe numărul acestora îl depăşeşte pe cel al ”Poştei Moldovei”.
Această întreprindere privată impune condiţii suplimentare editorilor de presă, care pot fi îndeplinite însă doar de cei care stau bine pe picioare (dispunere/amplasare privilegiată în interiorul chioşcurilor ş.a.) - de regulă, aceştia sunt „Makler”, ediţiile moldoveneşti ale ziarelor şi revistelor cu tiraj mare sau cele de divertisment. Prin urmare, presa locală independentă nu poate face faţă acestor condiţii, se află în pierdere, iar accesul acesteia la cititor este mai limitat.
Conducerea „Moldpresa” îşi gestionează activitatea conform principiului american „Nimic personal, doar afaceri”, de aceea, în relaţiile cu presa, ceea ce contează cu adevărat pentru această companie este profitul.
Vreau să remarc faptul că „Moldpresa” activează în domeniul comercializării presei cu amănuntul mult mai bine şi mai eficient decât „Poşta Moldovei”. Este un argument bun întru susţinerea businessului privat. De exemplu, angajaţii chioşcurilor „Moldpresa” încep ziua de lucru mai devreme şi o încheie mult mai târziu, decât cei din chioşcurile „Poşta Moldovei”, având astfel şi un salariu mai mare, deşi acesta nu e singurul motiv.
În scopul creşterii rentabilităţii chioşcurilor „Moldpresa”, au fost adăugate mai multe tipuri de produse şi servicii. Astfel, acolo pot fi cumpărate atât ţigări şi cartele de reîncărcare, cât şi băuturi răcoritoare, cafea fierbinte. Multe chioşcuri sunt dotate, de asemenea, cu terminale de plăţi, publicitatea amplasată pe vitrina acestora contribuie şi ea la creşterea veniturilor. Pe lângă toate acestea, chioşcurile „Moldpresa” sunt mult mai moderne, au un aspect mai estetic, astfel achiziţiile de la aceste chioşcuri nu sunt doar accesibile, ci şi confortabile. Păcat că această companie privată nu prestează servicii de difuzare a presei prin sistemul de abonamente, în opinia mea s-ar descurca cu această sarcină mult mai profesionist.
Dar situaţia nu este una ideală nici la „Moldpresa”. Există neajunsuri şi în activitatea acestui distribuitor privat. E plăcut aspectul exterior al chioşcurilor, dar, din păcate, este şi foarte costisitor şi numai liderii de piaţă şi-l pot permite. Un alt moment mai puţin agreabil este faptul că, uneori, redacţiile revistelor ce îşi vând produsele la chioşcurile „Moldpresa” pot fi obligate să afişeze publicitatea companiei „Moldpresa” şi a partenerilor acesteia.
În plus, acest distribuitor percepe o taxă suplimentară şi pentru difuzarea pliantelor şi fluturaşilor publicitari, de altfel, ca şi întreprinderile de stat. La fel, nici „Moldpresa” deocamdată nu publică, în regim online, informaţia cu privire la exemplarele vândute. Deşi, ceva mă face să cred că anume „Moldpresa” va fi prima companie care va furniza astfel de servicii, iar treptat va renunţa la ofertele nerentabile. Acest proces ar putea fi accelerat printr-o schimbare de atitudine a autorităţilor faţă de presa locală independentă şi adoptarea anumitor legi cu privire la acordarea subvenţiilor pentru editorii ziarelor independente şi difuzorii acestora.
Lipsa reţelelor alternative de difuzare a presei cu amănuntul prin intermediul chioşcurilor presei şi, în mod special, prin abonare. În Chişinău activează câteva companii ce oferă servicii de abonare, însă ponderea lor pe piaţa mediatică este nesemnificativă. Încercarea de a mai deschide în capitală o reţea de chioşcuri de difuzare a presei „Megapress” nu s-a încununat de succes, iar la acele câteva chioşcuri „Veteran” se vând doar trei-patru publicaţii.
În Rusia şi în Ucraina, există mult mai multe reţele alternative de difuzare, pe lângă cele de stat. Acestea sunt specializate, atât în comercializarea cu amănuntul a produselor de presă, cât şi în distribuirea în bază de abonamente. În actuala situaţie de criză, întreprinderile mici şi mijlocii ce difuzează produse de presă sunt nevoite, fie să-şi stopeze activitatea, fie să-şi vândă afacerea unor participanţi mai puternici de pe piaţă. Acest lucru afectează întâi de toate publicaţiile regionale, deoarece vânzarea le aduce mult mai puţin venit. Cu toate acestea, atât în Rusia, cât şi în Ucraina, întreprinderile private au un raiting mai mare, decât cele de stat.
Spre deosebire de Republica Moldova, în Rusia şi în Ucraina, câteva ziare dispun de propriile reţele de chioşcuri: „АиФ” în Rusia, „Молодой буковинец” în Cernăuţi (Ucraina) ş.a. În aceste ţări mai este dezvoltat şi comerţul presei în corturi portabile amplasate în cele mai populate locuri.
În ţările europene, autorităţile fac tot posibilul pentru a dezvolta reţelele de difuzare a presei. În Franţa, fiecare chioşc primeşte subvenţii în valoare de 4000 € pe an, în Cehia - tarabele de comercializare a presei sunt autorizate să vândă alcool, în Polonia – să vândă medicamente, iar în Italia – să realizeze produse de tutun.
În Italia, sistemul de difuzare a ediţiilor periodice funcţionează pe principiul: editor – distribuitor naţional – distribuitor local. Tot aici sunt aproximativ 100 de distribuitori naţionali şi locali, aproximativ 1000 de puncte de comercializare a presei, care nu formează o reţea unică. La fel ca şi în Franţa, sunt luate diverse măsuri pentru diversificarea asortimentului de produse suplimentare. În prezent, tarabele destinate distribuirii produselor de presă au şi autorizaţii de a comercializa diferite băuturi, sau jucării pentru copii. Acest fapt contribuie la creşterea veniturilor, luând în considerare faptul că seara doar în chioşcuri pot fi achiziţionate jucării, deoarece magazinele şi supermarketurile sunt închise.
Unii distribuitori din ţările europene şi din SUA includ în asortimentul produselor comercializate preparate farmaceutice, diferite produse pentru croitorie, oferă posibilitatea conectării la Internet prin intermediu Wi-Fi ş.a.
În Marea Britanie nu există chioşcuri destinate exclusiv comercializării presei scrise. Orice vânzător cu amănuntul poate să vândă ziare şi reviste, cu condiţia că va realiza un anumit număr de exemplare, stabilit şi negociat cu publicaţiile periodice.
Cotidianele franceze, aşa şi nu au reuşit să creeze un sistem eficient de difuzare, atât de livrare la domiciliu, cât şi de comercializare cu amănuntul. Astfel, pe teritoriul Franţei sunt de şase ori mai puţine puncte de vânzare cu amănuntul a ziarelor, decât în Germania şi de trei ori mai puţine decât în Marea Britanie. În consecinţă, costurile pentru difuzare şi cele pentru hârtie constituie 2/3 din venitul obţinut în urma realizării tirajului.
În Polonia, noile ediţii ale ziarelor se plasează pe nişte dispozitive speciale destinate anunţurilor. Acestea sunt foarte sigure şi rezistente, concepute astfel încât să nu fie distruse prin acte de vandalism. Noi am reuşit să construim un asemenea dispozitiv la Bălţi, dar a trebuit să-l dotăm cu rame pentru amplasarea publicităţii. Din păcate, aceste rame adesea se deteriorează din cauza condiţiilor nefavorabile ale vremii (vânt, ploaie, zăpadă) şi pot fi distruse sau sustrase de vandali.
În Moldova, extinderea reţelelor existente de chioşcuri de ziare este un proces foarte anevoios, din cauza factorului birocratic şi al rentabilităţii scăzute a unei astfel de activităţi. Mai mult decât atât, în urma campaniei împotriva gheretelor, în Chişinău au fost sancţionate câteva chioşcuri „Moldpresa”, iar în Bălţi, în ultimii ani, câteva gherete Î.S. „Poşta Moldovei” şi-au încetat activitatea din cauza pierderilor financiare.
Se simte o lipsă acută de chioşcuri care să difuzeze produsele presei scrise în supermarketuri, în staţii de alimentare, magazine, farmacii şi alte locuri mai aglomerate.
Din experienţa oraşului Bălţi, ştiu că este dificil să deschizi un nou punct de comercializare a presei, atât pentru difuzorii privaţi, cât şi pentru reprezentanţii „Poştei Moldovei”. Dreptul de a arenda terenul pentru instalarea chioşcului este câştigat prin licitaţie, distribuitorii fiind nevoiţi să participe la aceasta în aceleaşi condiţii ca şi proprietarii altor tipuri de afaceri. Apoi, este necesară obţinerea unei autorizaţii speciale, precum, şi a altor permisiuni de la diferite instanţe. Apariţia noilor chioşcuri nu este susţinută nici de autorităţile locale, nici de cele centrale, singurul privilegiu al acestor gherete fiind posibilitatea de a comercializa şi produse de tutun, însă pentru aceasta este nevoie, din nou, de autorizaţie specială.
În Moldova, comercializarea presei este o afacere puţin rentabilă, atât din cauza costurilor aferente ridicate, cât şi din cauza faptului că preţul ziarelor şi revistelor este mult mai mic decât în Europa. Acolo un ziar poate fi procurat cu 1-2 euro şi mai mult, astfel difuzorul putând să-şi asigure un oarecare venit.
În Polonia, probabil ca şi în alte ţări europene, ziarele, inclusiv cele regionale, nu-şi difuzează singure propriile produse, ci apelează la serviciile unor întreprinderi specializate. Reprezentanţii difuzorilor sunt de obicei companii private care preiau tot tirajul direct de la tipografie, iar mai apoi le livrează la chioşcuri, magazine, supermarketuri, staţii de alimentare, farmacii, gherete cu flori etc. Curierii şi poştaşii livrează ziarele la adresele poştale. Astfel, redacţiile reuşesc să economisească multe resurse umane şi financiare şi nu se implică în activităţi auxiliare.
___________________________
Elaborarea acestui material este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.
