Ro
En
Рy11 Decembrie 2015
1106 afişări
Alina RADU, directoarea Ziarului de Gardă 
Zilele trecute Ziarul de Gardă a publicat un articol cu privire la averile, firmele, interesele lui Vitalie Iurcu, fostul director de la Moldtelecom, actualmente viceministru al Economiei. Vitalie Iurcu, fiind doar cinci ani la conducerea unei întreprinderi de stat, a reușit să adune o avere impresionantă. Acum locuiește într-o casă de lux, conduce un Porsche Cayenne, deține mai multe terenuri scumpe în Chișinău, iar prin intermediari, este implicat în activitatea mai multor firme.
Menționăm că înainte de publicarea acestui articol, reporterul ZdG, Victor Moșneag, a muncit mult, dar și deontologic. În primul rând, a trimis o solicitare de informații la Moldtelecom, cu mult timp în urmă, în luna aprilie 2015, după sărbătorile de Paști, solicitând informații de interes public, în special despre banii cheltuiți de întreprinderea de stat Moldtelecom. Răspunsul care a venit mai târziu, a fost sobru ca o zi de post negru. Ni s-a spus că nu putem primi copii ale unor acte oficiale ale Moldtelecom.
Am recitit încă o dată Articolul 4 din Legea cu privire la Accesul la Informație, care spune că “Oricine are dreptul de a căuta, de a primi şi de a face cunoscute informaţiile oficiale” și am continuat să muncim. Articolul “Cinci ani la Moldtelecom = casă și mașină de lux, terenuri de milioane și un nepot care face toți banii” (http://www.zdg.md/editia-print/investigatii/cinci-ani-la-moldtelecom-casa-si-masina-de-lux-terenuri-de-milioane-si-un-nepot-care-face-toti-banii), publicat la 10 septembrie, a fost foarte bun, potrivit aprecierilor cititorilor. Zeci de mii de cititori on-line, mii de preluări pe rețelele de socializare, mii de cititori ai variantei tipărite a Ziarului de Gardă, dar și cititorii multor altor media din R.Moldova care au preluat subiectul de la www.zdg.md. Comentariile la articol au curs cu nemiluita, practic toate au confirmat importanța temei, dar și calitatea articolului, buna argumentare a faptelor invocate.
Care a fost reacția viceministrului la acest articol? Dar a ministrului care îl are în subordine? Dar a Guvernului care l-a adăvăsit pe acest ministru? Dar a CNA? Dar a CNI? A fost o reacție comună: de tăcere cooperantă, de ignorare a dezvăluirilor din presă.
La 12 septembrie 2015, la două zile de la publicarea acestui articol, a demisionat întregul Guvern. Pe bune. Dar nu Guvernul R. Moldova, ci al Egiptului. Ce ar avea în comun aceste două guverne? Un singur fapt - că au fost criticate în presă pentru acte de corupție. Diferenta e că în Egipt, presiunea presei asupra funcționarilor corupți e mai funcțională.
La 15 septembrie 2015, a mai căzut un Guvern, tot din cauza presei. De data aceasta premierul Australiei, un stat cu indici înalți ai calitatii vieții, a fost nevoit să se retragă din cauza criticismului mass-media. Nu, Tony Abbot, premierul australian, nu a demisionat din cauza vreunui miliard furat. Ultimul val de critici a fost de-a dreptul hilar, premierul a fost ridiculizat pentru că, în timpul unei vizite a sale în Tasmania, la o fermă, premierul Tony Abbot ar fi mușcat o ceapă cu coajă cu tot. Internauții au considerat asta un gest de populism și ignoranță, fapt pentru care au fost făcute zeci de caricaturi si glume la adresa unui premier care nu știe a curăța o ceapă. Apăruse și o pagină de Facebook intitulată “Tony Abbot, te rugam să demisionezi acum”.
La 13 septembrie 2015 Abbot poza zâmbind larg în fața presei, tăind panglica la o autostradă nou-nouță, iar peste o zi - demisiona. A doua zi după demisie, a scris pe pagina sa de Facebook: “Mulțumesc pentru privilegiul de a fi prim-ministru. Este umilitor să pierzi, dar nu se compară cu onoarea de a fi solicitat să conduci un guvern”. Pierdantul Abbot a recunoscut că s-a retras din cauza criticismului presei.
În cadrul ultimei sale conferințe de presă, a criticat ardoarea cu care mass-media atacă persoanele publice, dar a zis totuși că “dacă vreți să aveți o acoperire bună în presă, trebuie să fiti un guvern bun!”.
Abbot este al patrulea premier al Australiei demis în ultimii cinci ani. La Chișinău într-o perioadă similară s-au schimbat șase premieri. Unul dintre cei șase a fost demis în baza unor dezvăluiri de presă, mai bine zis a unui articol din Ziarul de Gardă “CV-ul necenzurat al premierului”. (http://www.zdg.md/editia-print/investigatii/cv-ul-necenzurat-al-premierului).
Totuși, demisia acestuia a avut loc nu din cauza presiunilor făcute de mass-media, ci mai degrabă din cauza presiunilor politice, sau a intereselor politice care s-au folosit de dezvăluirile din presă. Cel mai straniu, totuși, în acest context, este comportamentul fostului premier Gaburici. Deși Ziarul de Gardă, dar și alte instituții media, i-au solicitat respectuos date cu privire la studiile sale, explicații și dovezi clare cu privire la diplomele pe care le are sau nu le are, premierul de atunci nu a răspuns niciodată, nici în perioada în care a fost premier, nici după.
Mulți vor zice că de vreme ce Chiril Gaburici nu mai este premier, de ce ar trebui să explice aceste chestiuni ce țin strict de viața sa personală. Există o sumedenie de exemple în administrarea publică europeană, când foștii demnitari, demiși în baza unor dezvăluiri în presă, au fost urmăriți până nu au răspuns exhaustiv la întrebările jurnaliștilor și ale societăților.
În 2013, Bill Walker, parlamentar scoțian, a demisionat, pentru că … a fost acuzat de violență domestică. Nu își bătea soția la momentul acela. Pur și simplu presa a descoperit că, anterior, pe când nu era parlamentar, în alte căsnicii, demult consumate, Walker și-ar fi abuzat persoana dragă, prin “îmbrânceli, o vânătaie la ochi, fluturând o armă în aer, lovind-o cu o tigaie, aplicând abuz emoțional”. Chiar dacă fostele lui soții divorțaseră și actele de violență se consumaseră demult, chiar dacă aceste acte de violență puteau fi probate doar prin declarații, Walker a trebuit să răspundă. Or, demisia lui în 2013 după articolele din presă nu a mai fost suficientă. Organele de drept au pornit o anchetă pe cazul vânătăilor cauzate cândva și fostul deputat a fost judecat, condamnat și băgat la pușcărie.
Precum vedem, cazurile de corupție nu mai sunt singura cauză a presiunilor mass-media asupra politicienilor europeni. Orice gafă comportamentală, orice abuz în viața privată, comise la momentul aflării în funcții publice sau până la acel moment sunt dezvăluite în presă și sunt acceptate de către politicieni drept pretext rezonabil pentru demisie.
Cu câteva luni în urmă, la 26 iulie 2015, baronul Joh Sewel, politician britanic, profesor universitar, membru al Camerei Lorzilor, a fost nevoit să își dea demisia după ce un ziar a publicat niște imagini din viața sa privată - consuma droguri. A demisionat imediat, iar Camera Lorzilor s-a desolidarizat imediat de el. Cariera politică a lui Sewel, începută cu succes în 1974, s-a terminat într-o clipă, după un articol de ziar care expunea viața sa privată în afara orelor de muncă.
La două zile după demisia sa, ediția britanică The Guardian publica un articol cu titlul “Presiunea presei funcționează: Sewel a demisionat pe fundalul unei frenezii alimentate de ziare”. În acest articol este evocat efortul a zeci de media britanice, care au scris în unison articole critice la adresa lui Sewel, până în momentul în care acesta a demisionat.
Presa din Marea Britanie este apreciată de public, mai ales când scrie despre ceea ce nu tolerează societatea: nu doar corupția și spălările de bani publici, ci și iresponsabilitatea, încălcarea normelor de etică, sau chiar a unor norme nescrise, dar considerate imorale de societate. Wikipedia are o pagină specială, intitulată “Lista scandalurilor politice în Marea Britanie”, care relevă articolele de presă ce au contribuit la demiterea demnitarilor publici în ultimele decenii.
În Republica Moldova, o țară cu un înalt nivel de corupție, dar și cu un înalt nivel de control asupra presei, investigațiile jurnalistice și dezvăluirea corupților sunt un lux. Cu toate acestea, săptămânal, presa publică anchete reportericești care demonstrează cu cifre și fapte cazuri de corupție în Guvern, în ministere, în agenții, primării, judecătorii, procuraturi, sectoare de poliție.
Reacția Guvernului, a Parlamentului, a Procuraturii Generale, a CNA, a CNI, este foarte slabă și se rezumă la două aspecte: sau reacționează de formă, sau se solidarizează în lipsa de reacție.
Îmi amintesc reacția președintelui Parlamentului Marian Lupu la articolul ZdG despre castelul și averile lui Anatol Donciu, proaspăt ales drept primul președinte al Comisiei Naționale de Integritate. A strigat atunci, în noiembrie 2012, de la tribuna Parlamentului, că ZdG l-ar fi ponegrit pe nedrept pe Donciu. „Faptul că, în politicul şi mediul informaţional moldovenesc, un om poate fi făcut cârpă timp de 5 secunde, eu îl ştiu. Şi pentru mine acest lucru niciodată nu va servi drept temei pentru o judecare serioasă. Din acest motiv, trebuie să lăsăm persoana respectivă şi pe ceilalţi membri ai CNI să se manifeste prin acţiuni concrete şi doar acţiunile lor trebuie să fie puse la baza judecăţii mele”. Au trecut anii, atât Anatolie Donciu, cât și alți membri ai CNI au demonstrat obscuritate, lipsă de profesionalism, dar și abuz în serviciu, iar presa doar semnalase de la început o problemă care s-a agravat în timp. Obiceiul păgubos al unor politicieni de a ataca presa pentru faptul că îi critică a fost evaluat cel mai adecvat de către fostul premier britanic cu jumătate de secol în urmă: „Un politician care se plânge pe presă este ca și un marinar care se plânge de vânt”.
Și încă un argument vechi care ar trebui să ajungă în atenția actualei clase politice moldovenești, care se preface că presa „face cârpă din oameni integri”. În cartea sa „Prim-miniștrii și mass-media: Chestiuni de putere și control”, Colin Seymour-Ure, scrie despre rolul presei în demiterea demnitarilor. „În toate aceste cazuri de demisie presa a fost un catalizator. Cinci din cele șapte remanieri din Guvernul Blair din 1997 au fost provocate de presă. (...) De fiecare dată, reputația premierului și a întregului guvern este pătată, mai ales atunci când premierul susține un ministru criticat de presă, căci până la urmă, presa oricum îl va forța pe premier să predea scalpul acestui ministru”.
Zilele trecute Ziarul de Gardă a publicat un articol cu privire la averile, firmele, interesele lui Vitalie Iurcu, fostul director de la Moldtelecom, actualmente viceministru al Economiei. Vitalie Iurcu, fiind doar cinci ani la conducerea unei întreprinderi de stat, a reușit să adune o avere impresionantă. Acum locuiește într-o casă de lux, conduce un Porsche Cayenne, deține mai multe terenuri scumpe în Chișinău, iar prin intermediari, este implicat în activitatea mai multor firme.
Menționăm că înainte de publicarea acestui articol, reporterul ZdG, Victor Moșneag, a muncit mult, dar și deontologic. În primul rând, a trimis o solicitare de informații la Moldtelecom, cu mult timp în urmă, în luna aprilie 2015, după sărbătorile de Paști, solicitând informații de interes public, în special despre banii cheltuiți de întreprinderea de stat Moldtelecom. Răspunsul care a venit mai târziu, a fost sobru ca o zi de post negru. Ni s-a spus că nu putem primi copii ale unor acte oficiale ale Moldtelecom.
Am recitit încă o dată Articolul 4 din Legea cu privire la Accesul la Informație, care spune că “Oricine are dreptul de a căuta, de a primi şi de a face cunoscute informaţiile oficiale” și am continuat să muncim. Articolul “Cinci ani la Moldtelecom = casă și mașină de lux, terenuri de milioane și un nepot care face toți banii” (http://www.zdg.md/editia-print/investigatii/cinci-ani-la-moldtelecom-casa-si-masina-de-lux-terenuri-de-milioane-si-un-nepot-care-face-toti-banii), publicat la 10 septembrie, a fost foarte bun, potrivit aprecierilor cititorilor. Zeci de mii de cititori on-line, mii de preluări pe rețelele de socializare, mii de cititori ai variantei tipărite a Ziarului de Gardă, dar și cititorii multor altor media din R.Moldova care au preluat subiectul de la www.zdg.md. Comentariile la articol au curs cu nemiluita, practic toate au confirmat importanța temei, dar și calitatea articolului, buna argumentare a faptelor invocate.
Care a fost reacția viceministrului la acest articol? Dar a ministrului care îl are în subordine? Dar a Guvernului care l-a adăvăsit pe acest ministru? Dar a CNA? Dar a CNI? A fost o reacție comună: de tăcere cooperantă, de ignorare a dezvăluirilor din presă.
La 12 septembrie 2015, la două zile de la publicarea acestui articol, a demisionat întregul Guvern. Pe bune. Dar nu Guvernul R. Moldova, ci al Egiptului. Ce ar avea în comun aceste două guverne? Un singur fapt - că au fost criticate în presă pentru acte de corupție. Diferenta e că în Egipt, presiunea presei asupra funcționarilor corupți e mai funcțională.
La 15 septembrie 2015, a mai căzut un Guvern, tot din cauza presei. De data aceasta premierul Australiei, un stat cu indici înalți ai calitatii vieții, a fost nevoit să se retragă din cauza criticismului mass-media. Nu, Tony Abbot, premierul australian, nu a demisionat din cauza vreunui miliard furat. Ultimul val de critici a fost de-a dreptul hilar, premierul a fost ridiculizat pentru că, în timpul unei vizite a sale în Tasmania, la o fermă, premierul Tony Abbot ar fi mușcat o ceapă cu coajă cu tot. Internauții au considerat asta un gest de populism și ignoranță, fapt pentru care au fost făcute zeci de caricaturi si glume la adresa unui premier care nu știe a curăța o ceapă. Apăruse și o pagină de Facebook intitulată “Tony Abbot, te rugam să demisionezi acum”.
La 13 septembrie 2015 Abbot poza zâmbind larg în fața presei, tăind panglica la o autostradă nou-nouță, iar peste o zi - demisiona. A doua zi după demisie, a scris pe pagina sa de Facebook: “Mulțumesc pentru privilegiul de a fi prim-ministru. Este umilitor să pierzi, dar nu se compară cu onoarea de a fi solicitat să conduci un guvern”. Pierdantul Abbot a recunoscut că s-a retras din cauza criticismului presei.
În cadrul ultimei sale conferințe de presă, a criticat ardoarea cu care mass-media atacă persoanele publice, dar a zis totuși că “dacă vreți să aveți o acoperire bună în presă, trebuie să fiti un guvern bun!”.
Abbot este al patrulea premier al Australiei demis în ultimii cinci ani. La Chișinău într-o perioadă similară s-au schimbat șase premieri. Unul dintre cei șase a fost demis în baza unor dezvăluiri de presă, mai bine zis a unui articol din Ziarul de Gardă “CV-ul necenzurat al premierului”. (http://www.zdg.md/editia-print/investigatii/cv-ul-necenzurat-al-premierului).
Totuși, demisia acestuia a avut loc nu din cauza presiunilor făcute de mass-media, ci mai degrabă din cauza presiunilor politice, sau a intereselor politice care s-au folosit de dezvăluirile din presă. Cel mai straniu, totuși, în acest context, este comportamentul fostului premier Gaburici. Deși Ziarul de Gardă, dar și alte instituții media, i-au solicitat respectuos date cu privire la studiile sale, explicații și dovezi clare cu privire la diplomele pe care le are sau nu le are, premierul de atunci nu a răspuns niciodată, nici în perioada în care a fost premier, nici după.
Mulți vor zice că de vreme ce Chiril Gaburici nu mai este premier, de ce ar trebui să explice aceste chestiuni ce țin strict de viața sa personală. Există o sumedenie de exemple în administrarea publică europeană, când foștii demnitari, demiși în baza unor dezvăluiri în presă, au fost urmăriți până nu au răspuns exhaustiv la întrebările jurnaliștilor și ale societăților.
În 2013, Bill Walker, parlamentar scoțian, a demisionat, pentru că … a fost acuzat de violență domestică. Nu își bătea soția la momentul acela. Pur și simplu presa a descoperit că, anterior, pe când nu era parlamentar, în alte căsnicii, demult consumate, Walker și-ar fi abuzat persoana dragă, prin “îmbrânceli, o vânătaie la ochi, fluturând o armă în aer, lovind-o cu o tigaie, aplicând abuz emoțional”. Chiar dacă fostele lui soții divorțaseră și actele de violență se consumaseră demult, chiar dacă aceste acte de violență puteau fi probate doar prin declarații, Walker a trebuit să răspundă. Or, demisia lui în 2013 după articolele din presă nu a mai fost suficientă. Organele de drept au pornit o anchetă pe cazul vânătăilor cauzate cândva și fostul deputat a fost judecat, condamnat și băgat la pușcărie.
Precum vedem, cazurile de corupție nu mai sunt singura cauză a presiunilor mass-media asupra politicienilor europeni. Orice gafă comportamentală, orice abuz în viața privată, comise la momentul aflării în funcții publice sau până la acel moment sunt dezvăluite în presă și sunt acceptate de către politicieni drept pretext rezonabil pentru demisie.
Cu câteva luni în urmă, la 26 iulie 2015, baronul Joh Sewel, politician britanic, profesor universitar, membru al Camerei Lorzilor, a fost nevoit să își dea demisia după ce un ziar a publicat niște imagini din viața sa privată - consuma droguri. A demisionat imediat, iar Camera Lorzilor s-a desolidarizat imediat de el. Cariera politică a lui Sewel, începută cu succes în 1974, s-a terminat într-o clipă, după un articol de ziar care expunea viața sa privată în afara orelor de muncă.
La două zile după demisia sa, ediția britanică The Guardian publica un articol cu titlul “Presiunea presei funcționează: Sewel a demisionat pe fundalul unei frenezii alimentate de ziare”. În acest articol este evocat efortul a zeci de media britanice, care au scris în unison articole critice la adresa lui Sewel, până în momentul în care acesta a demisionat.
Presa din Marea Britanie este apreciată de public, mai ales când scrie despre ceea ce nu tolerează societatea: nu doar corupția și spălările de bani publici, ci și iresponsabilitatea, încălcarea normelor de etică, sau chiar a unor norme nescrise, dar considerate imorale de societate. Wikipedia are o pagină specială, intitulată “Lista scandalurilor politice în Marea Britanie”, care relevă articolele de presă ce au contribuit la demiterea demnitarilor publici în ultimele decenii.
În Republica Moldova, o țară cu un înalt nivel de corupție, dar și cu un înalt nivel de control asupra presei, investigațiile jurnalistice și dezvăluirea corupților sunt un lux. Cu toate acestea, săptămânal, presa publică anchete reportericești care demonstrează cu cifre și fapte cazuri de corupție în Guvern, în ministere, în agenții, primării, judecătorii, procuraturi, sectoare de poliție.
Reacția Guvernului, a Parlamentului, a Procuraturii Generale, a CNA, a CNI, este foarte slabă și se rezumă la două aspecte: sau reacționează de formă, sau se solidarizează în lipsa de reacție.
Îmi amintesc reacția președintelui Parlamentului Marian Lupu la articolul ZdG despre castelul și averile lui Anatol Donciu, proaspăt ales drept primul președinte al Comisiei Naționale de Integritate. A strigat atunci, în noiembrie 2012, de la tribuna Parlamentului, că ZdG l-ar fi ponegrit pe nedrept pe Donciu. „Faptul că, în politicul şi mediul informaţional moldovenesc, un om poate fi făcut cârpă timp de 5 secunde, eu îl ştiu. Şi pentru mine acest lucru niciodată nu va servi drept temei pentru o judecare serioasă. Din acest motiv, trebuie să lăsăm persoana respectivă şi pe ceilalţi membri ai CNI să se manifeste prin acţiuni concrete şi doar acţiunile lor trebuie să fie puse la baza judecăţii mele”. Au trecut anii, atât Anatolie Donciu, cât și alți membri ai CNI au demonstrat obscuritate, lipsă de profesionalism, dar și abuz în serviciu, iar presa doar semnalase de la început o problemă care s-a agravat în timp. Obiceiul păgubos al unor politicieni de a ataca presa pentru faptul că îi critică a fost evaluat cel mai adecvat de către fostul premier britanic cu jumătate de secol în urmă: „Un politician care se plânge pe presă este ca și un marinar care se plânge de vânt”.
Și încă un argument vechi care ar trebui să ajungă în atenția actualei clase politice moldovenești, care se preface că presa „face cârpă din oameni integri”. În cartea sa „Prim-miniștrii și mass-media: Chestiuni de putere și control”, Colin Seymour-Ure, scrie despre rolul presei în demiterea demnitarilor. „În toate aceste cazuri de demisie presa a fost un catalizator. Cinci din cele șapte remanieri din Guvernul Blair din 1997 au fost provocate de presă. (...) De fiecare dată, reputația premierului și a întregului guvern este pătată, mai ales atunci când premierul susține un ministru criticat de presă, căci până la urmă, presa oricum îl va forța pe premier să predea scalpul acestui ministru”.
Sursă foto: europalibera.org
_________________
Acest material este publicat în cadrul proiectului “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360. Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.
