Eşti aici

Petru Bogatu, profesor universitar, USM: Elefanţii şi rechinii presei

04 Aprilie 2016
1860 de afişări
Concentrarea capitalului este un proces natural într-o economie de piaţă. Totuşi, ca  orice alt fenomen din această lume, trebuie să aibă nişte limite. În caz contrar, efectele ei devin contraproductive şi chiar nocive, dereglând  concurenţa - motorul indispensabil al capitalismului.

Privită din acest unghi, presa nu este o excepţie. Concentrarea capitalului este benefică şi în acest domeniu.  Dar numai până la un punct.

Pentru a evita acumularea şi centralizarea  abuzivă a proprietăţilor, democraţiile  avansate utilizează un mecanism de reglementări. În SUA  celebra lege antitrust este valabilă şi pentru mass-media.

S-au adoptat diverse acte antimonopoliste şi în ţările Uniunii Europene. În Franţa, de exemplu, o persoană poate controla cel mult 49 la sută dintr-un canal TV. În cazul în care aceasta are acţiuni în două televiziuni, ea va putea deţine doar 15 la sută din cea de-a doua.

În ciuda acestui fapt, există încă derapaje până şi în democraţiile vechi. Nu întâmplător sintagma „berlusconizarea presei” s-a născut în Italia, unde un fost prim-ministru miliardar şi-a tras mai multe posturi TV, dominând piaţa audiovizualului.

Totuşi, situaţia de odinioară din „Cizmă” nu suportă comparaţie cu cea de la noi. În mass-media din Republica Moldova lucrurile au luat o turnură mult mai gravă.

Imperiul lui Berlusconi, metaforic vorbind, era un elefant, un mamifer uriaş, puternic, dar erbivor, totuşi.  Ponderea televiziunilor sale era excesivă, bineînţeles. Ele însă nu devorau concurenţii, după cum se întâmplă la noi.

Imperiul lui Plahotniuc e un rechin imens şi carnivor care se constituie în moartea albă a libertăţii de exprimare în Republica Moldova. Acesta controlează nu doar cea mai mare parte a televiziunilor, ci şi destule site-uri sau posturi de radio.

Presa, experţii, diverse organizaţii nonguvernamentale avertizează de ani buni asupra pericolului unei monopolizări sufocante a pieţei mediatice. În 2014, bunăoară, Asociaţia pentru Politică Externă a elaborat un studiu în care arăta că deficitul de transparenţă şi concentrarea tot mai accentuată a presei în mâinile unui cerc restrâns de oligarhi riscă să pericliteze cursul european al Republicii Moldova, lucru care, din păcate, n-a întârziat să se întâmple.

Codul Audiovizualului şi alte norme juridice de la noi nu sunt în măsură să strunească rechinii de presă. Soluţiile însă nu lipsesc.

Există şi experienţă, şi recomandări  şi dezbateri la nivel european privind măsurile antitrust  care trebuie luate pentru a nu permite monopolizarea mass-media. Nu e suficient de a limita numărul de televiziuni pe care poate să le deţină o persoană. Se impune adoptarea grabnică a unor reglementări care ar interzice unui patron de presă proprietatea multiplă (cross-ownership) a  unor instituţii media pe suport diferit (print, digital, radio, tv). Altfel spus, o singură persoană nu  ar trebui să deţină concomitent şi o televiziune, şi un ziar. Sau un post de radio şi un portal electronic distinct.

Toate aceste legi sunt foarte necesare, desigur, dar nu şi suficiente. Pentru a schimba lucrurile în bine, este nevoie şi de un control civil mai drastic asupra situaţiei din mass-media. Funcţiile  unor organizaţii nonguvernamentale, cum ar fi Consiliul de Presă sau Centrul pentru Jurnalism Independent, ar trebui extinse pentru a monitoriza constant riscurile de monopolizare a presei.