Consemnăm, la finele lunii august, 25 de ani de independență a R. Moldova și Sărbătoarea „Limba noastră”. 25 de ani este vârsta maturității. Dar cum a evoluat și în ce măsură s-a maturizat în această perioadă mass-media din R. Moldova? Care e starea generală a presei, după 25 de ani de independență a statului R. Moldova?
De ce, în prezent, avem o presă cu un statut de „parțial liberă”, iar țara noastră continuă să coboare în topurile internaționale privind libertatea presei? De ce, în situația când avem sute de instituții media în R. Moldova, nu putem vorbi despre existența unui pluralism mediatic autentic? Cum să explicăm faptul că, după decenii de totalitarism și cenzură, astăzi continuăm să ne confruntăm cu fenomenul concentrării? În fine, de cât timp mai e nevoie pentru ca presa să fie recunoscută și la noi, la fel ca în toată lumea civilizată, a patra putere în stat?
Media Azi a abordat acest subiect cu invitații săi – experți media, lideri de opinie, manageri de presă, jurnaliști. Vom prezenta opiniile lor zilnic, pe parcursul acestei luni, pentru a contura împreună un tablou cât mai realist al mass-media autohtone după 25 de ani de independență a țării.
Media Azi: Cât de greu a fost pentru ziarul SP să-și păstreze independența editorială pe parcursul anilor? Nu a încercat nimeni să vă ”cumpere”, să vă subordoneze unor interese politice sau economice, să vă cenzureze?
Veaceslav Perunov: Oferte serioase de a ne ”cumpăra” nu au existat în decursul anilor de activitate a SP, dar personal mi s-a propus nu o singură dată să intru într-un partid sau altul, pentru a beneficia de protecția sa. Independența este un mare lux. A-și urma consecvent politica editorială a fost și rămâne pentru ziar un lucru complicat, întâi și întâi din cauza dificultăților materiale. Dar și din multe alte cauze. Autoritățile locale ne-au pus tot felul de piedici, cum ar fi distrugerea publicității noastre exterioare, diverse presiuni asupra arendașilor de la care închiriam spații, blocarea accesului la informație, răspândirea a tot felul de zvonuri compromițătoare despre noi, inclusiv că am aparține unei sau altei formațiuni politice… Unii funcționari și agenți economici apropiați lor ne-au acționat în judecată, pretinzând milioane de la ziarul SP. Dacă am fi pierdut acele procese, ar fi trebuit să dispărem de pe piața media. După apariția în ziar a unor materiale critice care îi vizau pe anumiți funcționari se făceau noi și noi presiuni asupra noastră. Ne telefonau, ne amenințau, apoi, în lipsa rezultatelor așteptate, intimidările încetau.
Media Azi: În majoritatea absolută a cazurilor, presa scrisă din R. Moldova nu a reușit să devină o afacere rentabilă. Cum credeți, din ce cauză? Și care este situația la acest capitol la publicația pe care o conduceți?
Veaceslav Perunov: Nu a devenit o afacere profitabilă, pentru că în acești 25 de ani de independență a țării nu am avut o economie dezvoltată, concurență sănătoasă și publicitate cât de cât echitabilă. La care se mai adaugă și faptul că majoritatea mijloacelor de informare nu dispun nici acum de profesioniști în departamentele de publicitate, care ar putea convinge agenții economici să le ofere publicitate. Astăzi, nici SP nu este un business profitabil, deoarece țara este în criză, fapt care i-a făcut pe mai mulți agenți economici să renunțe la publicitatea pe care ne-o ofereau altădată. Reușim să supraviețuim numai datorită granturilor pe care le câștigăm. Dacă această modalitate de finanțare ar înceta, ziarul SP ar falimenta. Sigur, există și alți factori care fac ca tirajele ziarelor să scadă pe an ce trece, cum ar fi, de exemplu, amploarea pe care a luat-o Internetul. Din păcate, ziarele încă nu au învățat să câștige bani din Internet.
Media Azi: Ce îi lipsește presei – jurnaliștilor – din R. Moldova, pentru a se putea afirma ca o adevărată putere a patra?
Veaceslav Perunov: Întâi de toate, ne lipsesc banii, fără de care nu putem vorbi despre jurnalism de calitate. Materialele serioase, cum ar fi cele de investigație, jurnalismul de date sau care ar aborda probleme - toate acestea au nevoie de mijloace financiare importante, de care mass-media din Moldova nu dispune. Sărăcia materială și frica de faliment au făcut ca unele redacții întregi să se angajeze în serviciul unor forțe politice. În aceste circumstanțe este foarte greu să afirmi că presa din R. Moldova reprezintă puterea a patra. Avem jurnaliștii profesioniști în Moldova, dar nu toți au posibilitate să se manifeste.
Sursa foto: www.api.md