Eşti aici

Instituțiile media au difuzat un număr dublu de știri în ultima săptămână de campanie electorală

02 Noiembrie 2016
3252 de afişări
Cel de-al cincilea raport de monitorizare a mass-media în campania electorală a fost lansat miercuri, 2 noiembrie, de către Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Asociația Presei Independente (API). Experții au constatat, încă o dată, că numărul materialelor s-a mărit, iar unele instituții media au continuat să favorizeze/defavorizeze anumiți concurenți electorali. Monitorizarea a avut loc în perioada 21-28 octombrie.

În această perioadă a crescut semnificativ numărul de materiale cu caracter electoral direct sau indirect - la posturile de televiziuni au fost difuzate 1118 materiale, la portaluri 778, iar la ziare 86 de materiale. În cazul presei scrise, numărul materialelor s-a dublat.

„Țin să constat că vom anexa la raportul pe care-l lansăm astăzi și studii de caz. Noi am inclus în acest raport un studiu mai special, pentru că am fost interesați  în mod special să vedem care este reflectarea la posturile cu acoperire națională private după retragerea candidatului Marian Lupu, pentru că, până la acea dată observam o favorizare masivă a acestui concurent. Am constatat, că la posturile Prime, Canal2, Canal3 și Publika TV, după 26 octombrie, a fost în continuare defavorizată Maia Sandu și favorizat indirect Igor Dodon. Venim cu explicații: ce am observat  în anumite știri, cum s-a făcut această defavorizare indirectă, prin care știri anume. Observăm că se face deja un soi de manipulare mai subtilă”, a menționat Nadine Gogu, directoarea executivă a CJI.

Potrivit raportului, în perioada 21-28 octombrie, Prime TV, Canal 2, Canal 3 și Publika TV au continuat promovarea candidatului Partidului Democrat din Moldova. Postul de televiziune cu acoperire regională Jurnal TV a favorizat-o, în special, pe concurenta electorală Maia Sandu. NTV Moldova și Accent TV l-au favorizat masiv pe candidatul PSRM Igor Dodon

Radiodifuzorul public Moldova 1, posturile private Realitatea TV,  Pro TV Chișinău, TV 7, N4  au avut un comportament relativ echilibrat.

În cazul portalurilor și al ziarelor, raportul constată, de asemenea, favorizarea/defavorizarea anumitor candidați electorali.

„Observăm că numărul editorialelor, materialelor de opinie este practic dublu, triplu față de știri. În mod normal, cititorul ar fi trebuit să fie informat, chiar dacă ziarul apare săptămânal, oricum numărul știrilor ar fi trebuit să fie mai mare, pentru ca cititorul să cunoască, să poată să voteze informat și conștient. Iar problema portalurilor rămâne în continuare aceeași, ei continuă să publice multe știri operative, dar nu întotdeauna respectă principiul echilibrului”, a accentuat Ion Mazur, șeful Departament Advocacy, Publicații și Dezvoltare organizațională API.

Printre concurenții electorali și partidele politice care au fost citați sau menționați de cele mai multe ori în materialele relevante s-au numărat Maia Sandu, Igor Dodon și Marian Lupu , urmați la mare distanță de Iurie Leancă și membrii Partidului Nostru.

În cazul celor 4 ziare, concurentul defavorizat mai des după frecvența aparițiilor și a contextului negativ în ansamblu a fost Marian Lupu. Ceilalți concurenți au fost vizați atât în context negativ, cât și pozitiv.

Monitorizarea efectuată de cele două organizații de media are loc în perioada 15 septembrie – 13 noiembrie 2015. Următorul raport săptămânal va fi prezentat joi, 10 noiembrie.