Eşti aici

Termeni de referință: Concurs de selectare a nouă parteneri din mass-media locală din Moldova în cadrul proiectului ”Consolidarea Independenței în Mediile de Comunicare în Moldova, Ucraina și Georgia”

09 Ianuarie 2017
3348 de afişări
1. Informații generale
Centrul pentru Jurnalism Independent în parteneriat cu Internews lansează proiectul transfrontalier ”Consolidarea Independenței în Mediile de Comunicare în Moldova, Ucraina și Georgia”

Noul proiect are ca scop îmbunătățirea accesului la informații utile pentru cetățenii din Moldova, Ucraina și Georgia, prin consolidarea capacității mass-mediei locale, aplicarea inovațiilor în jurnalism, încurajarea dialogului în rândul tinerilor, instruirea persoanelor în etate privind accesul la internet și stimularea colaborării între jurnaliștii din cele trei țări.

Prin toate activitățile sale, proiectul va promova valorile jurnalismului etic și integru, predilecția pentru relatarea factologică, independența politicii editoriale a instituțiilor de presă, libertatea exprimării, inclusiv online.

În Moldova, 9 instituții mass media vor fi selectate în calitate de parteneri ai proiectului. Ei vor fi implicați în pregătirea unei serii de pachete multimedia intitulate ”Moldova Plus”. Partenerii media vor învăța să își diversifice conținutul și să îl facă mai atractiv pentru public. Partenerii vor fi selectați de un grup de experți și vor include instituții media din regiunea Transnistreană și autonomia Găgăuză. 

Cei 9 parteneri media (inclusiv online) vor fi implicați într-o serie de activități: traning-uri pe teme de business si marketing media, susținute de experți internaționali în cadrul cărora  vor învăța cum să se promoveze eficient și să câștige mai multă popularitate în rândul consumatorilor de media; vizite de documentare ale experților la instituțiile media partenere; sesiuni de mentorat în domeniul vânzărilor, potențialului de marketing și promovare a produselor media pe care le-au realizat.

De asemenea, fiecare dintre cei 9 parteneri locali selectați vor mai beneficia de 7 pachete multimedia intitulate ”Moldova Plus”, pe care le vor folosi pentru a-și varia conținutul. Partenerii proiectului vor avea sarcina să adapteze pachetele multimedia la interesele comunității în care activează. Perioada de realizare/adaptare a unui pachet multimedia va fi maxim de 1 lună, începând cu aprilie 2017.
 
Instituțiile media locale selectate vor fi partenere pe întreaga durată a proiectului ”Consolidarea Independenței în Mediile de Comunicare în Moldova, Ucraina și Georgia”, asumându-și responsabilitatea de a promova și a se implica și în alte activități, precum: laboratorul de inovații multimedia, campania ”Bunica Online”, tabăra de educație mediatică pentru adolescenți etc. Modalitatea de implicare în aceste activități va fi stabilită de comun acord cu Centrul pentru Jurnalism Independent.
 
2. Obligațiile și responsabilitățile instituțiilor partenere

- Participarea la toate activitățile proiectului (7 briefinguri de lansare a pachetelor multimedia “Moldova Plus”, program de instruire pe teme de business și marketing media, etc.);
- Respectarea condițiilor și termenelor limită de realizare/adaptare a pachetelor multimedia “Moldova Plus”, publicarea și promovarea acestora pe propriile canale, inclusiv online;
- Raportarea periodică a activităților și cheltuielilor într-un format prestabilit.
 
3. Condițiile necesare pentru înscrierea în concurs

  • Reputația și atașamentul demonstrat față de normele deontologiei profesionale;
  • Prezența pe piața media de minim 5 ani;
  • Flexibilitate și capacitate de a lucra sub presiunea termenelor limită. 
 
4. Conținutul dosarului
  • Prezentarea generală a instituției participante, inclusiv un portofoliu cu cel puțin 5 materiale reprezentative tematicilor abordate de pachetele multimedia “Moldova Plus” va constitui un avantaj;
  • CV-urile persoanelor-cheie implicate în proiect.
  • Conceptul general de adaptare și difuzare a pachetelor multimedia “Moldova Plus”, care va include informații despre elementele multimedia care vor fi utilizate la producerea și adaptarea materialelor; 
  • Bugetul pentru adaptarea pachetelor multimedia “Moldova Plus”, inclusiv costurile salariale.
5. Produse și servicii așteptate
Fiecare din cele 7 pachete multimedia ”Moldova Plus” vor aborda un singur subiect, iar proiectul va include 7 teme diferite. Partenerii locali vor realiza cel puțin 3 materiale locale, folosind instrumente moderne de jurnalism interactiv vizual. Patru dintre subiectele pentru pachetele "Moldova Plus" vor fi sugerate de către organizatori și consiliul de coordonare al proiectului, iar trei vor fi stabilite împreună cu partenerii de proiect din presa locală după ce vor fi semnate contractele cu câștigătorii.
 
6. Criterii de selectare
Dosarele depuse vor fi evaluate în funcție de:
  • calitatea ofertei tehnice, inclusiv întrunirea tuturor elementelor obligatorii ale dosarului;
  • calitatea ofertei financiare, care nu va depăși suma de 4500 $ pentru adaptarea și difuzarea pachetelor multimedia ”Moldova Plus”, precum și pentru producerea materialelor proprii despre activitățile proiectului. 
Câștigătorii vor fi desemnați de Consiliul de coordonare al proiectului în baza unui sistem de punctaj după cum urmează:
 
 1. calitatea ofertei tehnice reprezintă 90% din valoarea totală a dosarului,
 2. calitatea ofertei financiare reprezintă 10% din valoarea totală a dosarului. 

1.1. Criterii de evaluare a ofertei tehnice
Gradul de profesionalism al participantului la concurs
(instituția/participantul(ții) are capacitatea de a finaliza proiectul; reputația și atașamentul demonstrat față de standardele de etică profesională; rolurile în echipă sunt în clare în ce privește proiectul; conceptul propus că candidatul are suficiente abilități tehnice și experiență pentru a realiza cu succes pachetele multimedia; conceptul arată că concurentul înțelege scopurile proiectului) – maxim 25 de puncte. 

Calitatea portofoliului
(calitatea materialelor din portofoliu, diversitatea materialelor;  experiența anterioară de acoperire a subiectelor de interes public major) – maxim 25 de puncte;

Calitatea conceptului general de adaptare materialelor din pachetele multimedia
inovația/originalitatea conceptului propus; diversitatea elementelor multimedia utilizate; claritatea și coerența conceptului propus; sustenabilitate (potențialul de a dezvolta/continua producerea materialelor multimedia după încheierea proiectului)) – maxim 40 de puncte.  

2.1. Criterii de evaluare a ofertei financiare:
- Coerența și claritatea descrierii categoriilor de cheltuieli (maxim 5 puncte); 
- Buget rezonabil, astfel încât să fie valorificate la maxim resursele disponibile în raport cu calitatea și numărul de materiale oferite (maxim 5 puncte).  

7. Buget
Cele 9 instituții media vor primi granturi în sumă de 4500 $ fiecare, ce vor fi acordate în tranșe pe perioada proiectului. Grantul va acoperi, dar nu se va limita la cheltuielile de producție, difuzare și salarizare.
 
8. Termenul limită pentru prezentarea ofertelor
Ofertele vor fi expediate în limbile română sau rusă la adresa сoordonator@ijc.md pînă la 27 ianuarie 2017, ora 18:00, sau prezentate la sediul CJI, pe următoarea adresă: Centrul pentru Jurnalism Independent, str. Sciusev 53, MD-2012.
Persoana de contact: Rodica Catareu, coordonatoare de proiect, tel: 022 213 652 (Extensia Departamentul  de Instruire).