Eşti aici

Emisiunea Media Azi, ediția 28: Evoluțiile și involuțiile presei în anul 2016

29 Decembrie 2016
1202 afişări
Ultima ediție din decembrie a emisiunii Media Azi face bilanțul principalelor realizări, dar și probleme cu care s-a confruntat mass-media în anul 2016. Jurnalistul Nicolae Negru, moderatorul emisiunii, discută despre aceasta cu invitatul său, directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei.

Există presă sănătoasă, independentă în R. Moldova? Cum se explică paradoxul că, în pofida condițiilor economice foarte precare, numărul instituțiilor media crește ca ciupercile după ploaie? În ce măsură putem vorbi și despre o creștere a calității produselor jurnalistice? Cine finanțează mass-media autohtonă?

În opinia invitatului emisiunii, putem vorbi mai mult despre involuții, decât despre evoluții în domeniul mass-media în anul 2016. Presa nu a câștigat mai multă independență în acest an, din mai multe cauze. Pe de o parte, pentru că nu există condiții ca afacerile din media să se dezvolte; pe de altă parte, pentru că puterea si politicienii în general fac tot ce pot „ca să sugrume tot ce a mai rămas din presa independentă, să și-o subordoneze, pentru a o folosi în diverse scopuri, manipulatorii de cele mai multe ori, dar și pentru a-și promova interesele proprii, afacerile proprii”.

Aflați, de asemenea, răspunsuri și la alte întrebări legate de starea actuală a presei, cum ar fi: limitarea accesului la informațiile de interes public; impactul nesemnificativ al transparenței proprietăților din domeniul audiovizualului, din cauza că nu au urmat măsuri anticoncentrare; cauzele neadoptării până în prezent a noului Cod al audiovizualului; și, nu în ultimul rând -  de ce, în opinia protagoniștilor emisiunii, solidaritatea jurnalistică nu poate exista în afara deontologiei jurnalistice.

Emisiunea „Media Azi” este un produs al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) și poate fi vizionată pe portalurile Media Azi, Mediacritica, Moldova Azi și pe canalul YouTube al CJI.