Eşti aici

Aplicația DIY News, câștigătoare la Hackaton, tot mai populară printre cetățeni

26 Mai 2017
2522 de afişări
Peste 300 de persoane au instalat aplicația DIY News - Do It Yourself News, produsă de o echipă câștigătoare la cel de-al doilea Hackaton de Media „Puterea a cincea”, organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent şi Deutsche Welle Akademie, în iulie 2016.

Prin această aplicație, autorii proiectului și-au propus să creeze un instrument util atât pentru jurnaliști, cât și pentru cetățenii activi și responsabili prezenți pe rețelele de socializare. „După lansarea oficială pe care am organizat-o la sfârșitul lunii aprilie, aplicația DIY News a fost instalată de 323 de persoane care o utilizează activ”, a menționat pentru Media Azi, membra echipei, Victoria Colesnic.  
 
Unde o găsim și cum funcționează? Aplicația este disponibilă gratuit pe Google Store și Apple Store și poate fi instalată de orice doritor.
 
Persoana care are aplicația pe telefonul mobil trebuie să filmeze o situație care ar putea fi subiect de știre, fier cu telefonul, fie direct în aplicația DIY News, după care, pe ecranul telefonului  vor apărea întrebările: Unde? Când? Cine participă la acțiune? Ce s-a întâmplat? De ce?- la care va trebui să răspundă. De asemenea, poate fi adăugat, spre exemplu, comentariul unui martor, sau o informație pe care o consideră importantă. După aceste operațiuni știrea se distribuie pe Facebook sau pe oricare altă rețea de socializare.
 
Prin intermediul Media Azi, echipa DIY News a îndemnat cetățenii să profite de acest instrument gratuit, care îi va ajuta să creeze conținut atractiv, deoarece: „e un mijloc simplu și rapid de a transmite un mesaj sau o știre mai departe”.
 
______________
Al doilea Hackathon de media ”Puterea a cincea”, a fost organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent şi Deutsche Welle Akademie în perioada 1-3 iulie, 2016 în cadrul proiectului „Consolidarea libertății de exprimare în Republica Moldova” implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare din Germania.