Eşti aici

Agenda CJI pentru luna iunie

02 Iunie 2017
1297 de afişări
CJI începe vara cu o nouă lansare. La începutul lunii iunie  va fi dat startul înregistrărilor la cea de-a treia ediție a hackathonului de media ”Puterea 5”.

Evenimentul va avea loc în perioada 14-16 iulie și este organizat în cadrul proiectului „Consolidarea independenței în mediile de comunicare din Moldova, Ucraina și Georgia”. Tot în acest proiect va avea loc un training pe monetizare, destinat partenerilor locali ai programului Moldova Plus și autorilor de pachete multimedia naționale. Spre sfârșitul lunii va fi lansat al treilea pachet Moldova Plus Migrația, realizat de echipa portalului Agora.

Departamentul Instruire și Comunicare continuă Campania „Presa echilibrează genul”, în cadrul căreia vor fi lansate alte două emisiuni din ciclul „Împărțit la doi”. De asemenea, reamintim jurnaliștilor că pot participa la concursul de materiale jurnalistice la tema egalitatea de gen, care se desfășoară până în luna august.

Portalul Mediacritica va lansa al șaselea raport de monitorizare privind manipularea informațională și încălcarea normelor deontologiei jurnalistice în spațiul mediatic autohton. Raportul va prezenta rezultatele monitorizării a 12 instituții media din R. Moldova, sub aspectul reflectării subiectelor de actualitate socio-politică. Mediacritica.md va continua să publice analize și studii de caz care explică tehnicile de manipulare la care recurg jurnaliștii.

Departamentul Media Azi și Cercetare va scrie despre principalele evenimente din mass-media în știri interne și externe. Vom monitoriza, în mod special, activitatea Grupului de lucru, creat de parlament, pentru îmbunătățirea legislației audiovizuale, care urmează să prezinte propuneri de modificare a legislației. Vom reflecta, în continuare, procesul de trecere la digitalizare a televiziunilor din Moldova, precum și dificultățile cu care se confruntă radiodifuzorii. La rubrica de Comentarii vom publica opiniile jurnaliștilor pe marginea problemelor din mass-media – concentrarea proprietăților, limitarea accesului la informație, ingerința factorului politic în activitatea instituțiilor de presă etc.. Iar la rubrica de Interviuri vom solicita unor experți și persoane afirmate în domeniu să se expună în legătură cu situația din mass-media. De asemenea, continuăm șirul emisiunilor Media Azi, prin care ne propunem să scoatem săptămânal în prim-plan principalele probleme cu care se confruntă în prezent jurnaliștii din mass-media.

Departamentul Politici și Legislație Media va urmări situația legislativă din sfera mass-media și va oferi consultație juridică gratuită jurnaliștilor și instituțiilor media.

Studenții Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism (SSAJ) încep stagiul practic - una dintre cele mai complicate, dar şi cele mai interesante perioade de la ŞSAJ. Timp de patru săptămâni studenții îşi vor încerca abilitățile, în regim real de lucru, în diverse redacții şi, totodată, vor avea posibilitatea să treacă o perioadă de test pentru o eventuală angajare. Vor lucra cot la cot cu reporteri, cameramani, editori şi redactori-şefi. În acest an studenţii ŞSAJ au ales să facă stagiul practic în redacţiile: Radio „Europa Liberă”, Pro TV Chișinău, TVR București și TVR Moldova, Ziarul de Gardă, www.e-sanatate.md, www.unimedia.md , www.agora.md. Finalul lunii iunie le va aduce discipolilor noștri mult așteptatele certificate de absolvire.

Tot în luna iunie, la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism va începe cea de-a doua campanie de admitere pentru anul de studii 2017-2018. Toți cei care vor să îmbrățișeze o profesie nouă sau să-și îmbunătățească aptitudinile în arta scrierii și a comunicării pot depune dosarele. Mai multe detalii despre procedura şi criteriile de admitere găsiţi pe www.scoaladejurnalism.md sau pe pagina noastră de Facebook.

Pentru a fi la curent cu activitățile desfășurate de CJI, vizitați pagina www.media-azi.md. De asemenea, ne găsiși și pe Facebook – Centrul pentru  Jurnalism  Independent.
 
Activitățile CJI sunt susținute financiar de către: Internews USA, NED, SIDA, OSCE, Deutsche Welle Akademie/ Ministerul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare din Germania, și FHI 360/Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).