Eşti aici

Declarație

03 Octombrie 2017
1701 afişări
Organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media constată, în ultimul timp, atitudinea vădit ostilă și intolerantă a Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) față de orice opinie critică referitoare la activitatea sa. Astfel, în ultimul comunicat de presă publicat pe site-ul instituției, CCA încearcă să intimideze semnatarii unei declarații vizând decizia de amânare a cesiunii licenței de emisie pentru postul de televiziune TV8.

Considerăm că încercările CCA de a justifica decizia de amânare a cesiunii prin „asigurarea normelor democratice și a principiului salvgardării interesului public în domeniul audiovizualului” nu rezistă criticii, în condițiile în care:
examinarea sau medierea litigiilor de natură economică nu țin de competenta autorității de reglementare în domeniul audiovizualului;
interesul pentru informarea pluralistă a cetățenilor Republicii Moldova este superior celui economic al patronilor de media sau al companiilor terțe.   
Totodată, respingem cu fermitate orice afirmații sau aluzii privind așa-numitele „angajamente partizane camuflate, de sorginte pregnant politicianistă”, de care sunt acuzate organizațiile neguvernamentale de media în comunicatul CCA. Calificăm aceste atacuri drept o încercare de a intimida ONG-urile de media pentru critica deciziilor adoptate la ultimele ședințe de către majoritatea membrilor CCA prin aplicarea standardelor duble în raport cu diferiți radiodifuzori.
 
Reamintim președintelui și membrilor CCA că legea îi obligă să apere interesul public în domeniul comunicării audiovizuale, nicidecum interesele economice ale patronilor de media sau ale companiilor terțe. Dat fiind dreptul la libertatea de exprimare, reiterăm că vom continua să luăm atitudine ori de câte ori vom considera că anumite acțiuni sunt pe măsură să prejudicieze dezvoltarea mass-media pe principii democratice.
 
Asociația Presei Electronice APEL
Asociația Presei Independente
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova
Asociația Telejurnaliștilor Independenți din Moldova
Comitetul pentru Libertatea Presei
Centrul ”Acces-Info”