Eşti aici

Câștigătorii World Press Photo 2017: Brent Stirton, câștigătorul premiului I la categoria „Natură”, Stories

04 Decembrie 2017
2386 de afişări
Seria de fotografii intitulate „Rhino Wars”, care a luat premiul I la Categoria „Natură”, „Stories”, aparține fotojurnalistului Brent Stirton din  Africa de Sud, reportaj Getty Images pentru National Geographic.

Istoria fotografiilor: „Cererea de corn de rinocer în Asia - în mod tradiţional apreciat pentru proprietăţile sale medicinale - este în urcare vertiginoasă, pe măsură ce creşterea prosperităţii în regiune înseamnă că tot mai mulţi îşi pot permite să plătească preţurile extrem de mari pe care le implică. Se pune astfel o presiune crescândă asupra unei specii deja ameninţată cu dispariţia. În 2007, Africa de Sud, care adăpostea 70 la sută din rinocerii din lume, a raportat pierderea a doar 13 exemplare prin braconaj; până în 2015, numărul acestora a crescut la 1.175. Fermierul John Hume Este printre cei care încearcă să pună capăt interdicţiei internaţionale de comerţ cu corn de rinocer, promovând ideea trecerii la ferme de rinoceri, în scopuri comerciale, o mişcare căreia i se opun cu înverşunare conservatorii.”
 

Un rinocer negru, vânat de braconieri pentru cornul său, este găsit mort la Rezervaţia Hluhluwe Umfolozi, Africa de Sud.

 

 

Autorităţile arestează o persoană considerată că a ajutat braconiei, în Mozambic.

 

 

O echipă de securitate descinde la ferma lui Hume.

 

 

Dorota Ladosz linişteşte un pui de rinocer după operaţie, la un sanctuar în Mbombela, Africa de Sud.