Ro
En
Рy
Media-azi.md: Doamna Maia Bănărescu, ce credeți despre modul în care mass-media reflectă cazurile de încălcare a drepturilor copiilor?
Maia Bănărescu: Per general, vreau să zic că este o abordare destul de defectuoasă, având în vedere că se vorbește despre cazuri concrete cu divulgarea datelor personale. Mă refer la nume, prenume, localitate, interviuri cu autoritățile, cu vecinii – în toate cazurile este foarte ușor de depistat persoana despre care povestește jurnalistul. O altă lacună ar fi că uneori presa relatează despre un caz foarte grav, dar nu mai revine la el, să vadă ce s-a mai întâmplat cu persoana vizată. Dacă vă amintiți, presa a scris despre o mamă care s-a aflat în comă alcoolică, pe urmă și-a revenit și după aceea a decedat. Cazul a fost tratat cu atâta sarcasm, dar foarte puțini s-au întrebat ce face fetița ei, cum a trăit atâția ani lângă o mamă alcoolică, cu cine a rămas copilul. Deci, în tratarea unor astfel de subiecte, interesul jurnalistului față de copil nu pare a fi o prioritate.
În calitatea mea de avocată a poporului pentru drepturile copilului, permanent le vorbesc jurnaliștilor să blureze fața copiilor abuzați, să nu ofere date personale despre ei. Am avut și conferințe, și cluburi de presă, dar, cu regret, jurnaliștii nu au manifestat interes față de astfel de subiecte. Pentru a prezenta corect cazul unui copil abuzat, ar trebui ca presa să dea și opinia părinților, a autorităților publice. Mai ales dacă este vorba despre o familie social- vulnerabilă, e necesar să vezi în ce mediu a fost educat acesta, să ai opinia unui specialist din domeniu. Trebuie să ai opinia mai multor actori pentru a vedea cauza, dar și consecințele celor întâmplate. Și, nu în ultimul rând, orice reportaj trebuie să aibă și un mesaj pozitiv, de educare, de prevenire a unor astfel de cazuri.
Apropo, din discuțiile noastre cu copiii, aceștia ne-au spus că nu au prea multă încredere în mass-media. Pentru că presa în ultimul timp vorbește numai despre violență, ucideri, sinucideri, dar lipsește mesajul pozitiv la care mă refeream.
Și chiar mesajul autorităților publice nu întotdeauna este corect. Fiecare autoritate publică trebuie să aibă un comunicator bine pregătit. Să dea o informație care să nu afecteze copilul.
Un alt caz prost mediatizat a fost cel al copiilor din penitenciar. Presa a scris despre ei că sunt agresivi, au aruncat cu papucul în jurnalist și în judecător. Ei bine, m-am întâlnit cu acest copil și l-am întrebat: De ce ai aruncat? „I-am spus jurnalistului să nu mă filmeze, dar el m-a filmat”, a răspuns copilul. Acesta a luat papucul și l-a aruncat în jurnalist, care s-a ferit și papucul a nimerit în judecător. Dar motivul este că el nu a vrut să fie filmat și este dreptul lui.
Interesul copilului trebuie să fie prioritar. Poate sună patetic, dar întotdeauna trebuie să ne gândim la impactul mesajului nostru, ce va da subiectul pe care-l difuzăm și niciodată nu trebuie să etichetăm copiii, să afirmăm despre unii din ei că ar fi „pierduți pentru societate”, sau că ar fi de o anume etnie, sau că ar reprezenta categoria social-vulnerabilă. Fiecare persoană are un viitor și noi, adulții, suntem obligați să îi creăm condiții pentru a se dezvolta.
M-A.: Adesea observăm utilizarea de către politicieni a copiilor, apariția unor imagini cu aceștia în mass-media, pe rețelele de socializare. Cum vedeți aceasta problemă și cum poate fi rezolvată?
M.B.: Am fost sesizată despre cazurile folosirii copiilor în cadrul unor marșuri și activități, manifestații, organizate de către partidele politice. Analizând legislația națională am venit cu un mesaj în care am precizat că copilul poate fi prezent doar la niște manifestări pașnice, fiind însoțit de un adult. Poliția trebuie să întreprindă toate măsurile ca să asigure securitatea copilului. Din păcate, noțiunea de activitate politică nu este clar stipulată în legislația noastră. Am elaborat un proiect de lege în acest sens, pornind de la standardele internaționale, care nu admit implicarea copiilor în acțiuni de masă violente.
M-A: Afirmați mai devreme că ați încercat să discutați cu jurnaliștii modul în care abordează subiectele legate de copiii abuzați, dar că aceștia nu au manifestat interes. Ce ați dorit să le spuneți reprezentanților mass-media?
M.B.: Ideea de a organiza un club de presă a venit de la întrebările pe care mi le adresau jurnaliștii în calitate de avocată a popurului. Din aceste întrebări, mi-am dat seama că aceștia nu prea cunosc cum să abordeze problema copiilor. De aceea am invitat și reprezentanți autorităților publice. Din păcate, la ședința clubului s-a prezentat doar un jurnalist...
Ce ar trebui să facă un jurnalist atunci când scrie despre copii? Întâi de toate, să se documenteze mai bine. Pentru că de datoria sa nu este doar să relateze cazul, ci să urmărească evoluția acestui caz. Trebuie să vadă ce a făcut autoritatea tutelară, cum a funcționat mecanismul inter-sectorial în care este inclus reprezentantul Ministerului de Interne, medicul din localitate, asistentul social și autoritatea tutelară, ce au întreprins Primăria, școala, anume aceste instituții sunt cele care au grijă ca copiii să nu ajungă în situații de risc.
Deci, jurnalistul trebuie să colecteze toate aceste date, puncte de vedere. Nu poți să tratezi subiectul dacă nu ai opinia tuturor specialiștilor, inclusiv a celor din localitate, care l-au cunoscut pe acest copil.
M.A: Ce ar trebui să știe jurnaliștii despre responsabilitățile avocatului poporului pentru drepturile copiilor?
M.B.: Instituția avocatul poporului pentru drepturile copilului a fost instituită în 2008 la recomandarea Națiunilor Unite. Misiunea avocatului poporului este de a monitoriza implementarea Convenției pentru drepturile omului de către entitățile publice, ne-publice, demnitari, indiferent că este din domeniul privat sau nu. Avocatul are dreptul de a face rapoarte la Comitetul pentru drepturile copilului. Are dreptul de a merge în instanța de judecată atunci când consideră în interesul copilului și nicidecum nu luăm partea părinților sau autorităților. Avem dreptul de a merge la Curtea Constituțională pentru a solicita controlul constituționalității, de a face propuneri pentru ratificarea actelor internaționale.
Nu în ultimul rând, avocatul pentru drepturile copiilor are dreptul de a primi cereri și adresări direct de la copii. Și în legea avocatului poporului apare acest drept al copiilor să se adreseze direct, cu sau fără permisiunea reprezentantului legal – prin adresarea cererilor în scris la oficiu, prezentarea personală în audiență la avocatul copilului sau apelarea liniei telefonice a acestuia: 0800 11116.
La fel, copilul ar putea să se adreseze atunci când avocatul merge în teritoriu, în instituțiile de învățământ, grădinițe, spitale psihiatrice, penitenciare. O altă practică este organizarea forumurilor naționale cu participarea copiilor în cadrul cărora aceștia vorbesc despre drepturile sale. Pe mine mă interesează opinia copilului pentru că nu poți face nimic în interesul copilului dacă nu îi cunoști opinia.
