Eşti aici

Voluntarii internaționali au posibilitatea să fie parte a echipei CJI

12 August 2016
2358 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) este parte a programului  Erasmus +, componenta Serviciul European de Voluntariat.  Erasmus+ este Programul Uniunii Europene care sprijină acțiunile din domeniile Educație, Formare, Tineret și Sport pentru perioada 2014-2020. Erasmus+ reunește șapte programe ale UE, desfășurate până în 2014: Lifelong Learning (Învățare pe tot parcursul vieții), Youth in Action (Tineret în acțiune), Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink și Programe de Cooperare cu Țările Industrializate în Domeniul Învățământului Superior.

Serviciul European de Voluntariat (SEV) este un program destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 17 și 30 de ani și le oferă posibilitatea acestora să participe la proiecte de voluntariat în alte țări. Activitățile de voluntariat durează minimum 2 săptămâni și maximum 12 luni. Sunt acoperite toate costurile importante legate de proiectul de voluntariat. Se oferă bani  pentru cazare, masă și transport local. Unele proiecte oferă și bani de buzunar. Voluntarii beneficiază de asigurare pe durata șederii în țara unde își desfășoară activitatea. Începând cu 2009, CJI a găzduit peste 10 voluntari care s-au implicat activ în implementarea proiectelor organizației. Persoanelor interesate de a face cunoștință cu activitatea noastră în calitate de voluntari EVS, CJI le propune următoarele activități:  voluntarii vor asista angajații centrului în organizarea programelor de instruire pentru jurnaliștii din mass media națională și locală cu participarea experților locali și străini, vor fi implicați în organizarea evenimentului anual ”Jurnaliștii anului”, vor contribui la actualizarea portalului Media Azi (www.media-azi.md), vor face monitorizări media, etc. Așteptăm în echipa noastră persoane creative, flexibile, interesate de mass media și care dețin cunoștințe în acest domeniu, cunoașterea limbii engleze la un nivel avansat va constitui un avantaj.