Eşti aici

European cafe la Bălți: Tinerii au discutat cu jurnaliștii de la SP despre fenomene ce afectează credibilitatea mass-media

16 Februarie 2018
3320 de afişări
Tineri din Bălți s-au întâlnit joi, 15 februarie, cu membrii colectivului redacțional al ziarului local ”SP” în cadrul unui European cafe, organizat în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent. Cei 60 de participanți la eveniment au avut ocazia să afle detalii interesante despre activitatea ziarului, de la începuturi până în prezent. Printre ei au fost elevi, studenți, voluntari și activiști civici locali.

Veaceslav Perunov, fondatorul și directorul SP, le-a povestit celor prezenți că ideea ziarului a apărut spontan, într-un cerc de prieteni fără studii în jurnalism, începând ca o afacere și dezvoltându-se într-o publicație regională independentă de succes.

Ruslan Mihailevschi, redactorul-șef al ziarului, a menționat că astfel de fenomene globale, cum ar fi post-adevăr și știri false îi afectează și pe ei și îi provoacă să regândească rolul jurnaliștilor, care ar trebui să fie unul de străjer al democrației. Presiunile din exterior și accesul limitat la informație sunt doar două dintre piedicile întâmpinate de ziar. Redactorul-șef a prezentat un ghid cu șapte „Reguli ale igienei informaționale”, care îi ajută pe consumatorii de media să distingă între manipulare și știri echidistante. Totodată, prin intermediul unei animații, el le-a comunicat tinerilor că emoțiile pot fi utilizate cu rea intenție de către presă, iar cititorii trebuie să se ghideze de rațiune când interacționează cu orice informație.

Procesul de scriere a investigațiilor la SP a fost dezvăluit de Marina Bzovaia, redactorul-șef adjunct. Jurnalista le-a povestit tinerilor despre rolul mijloacelor vizuale utilizate în astfel de materiale, pentru a atrage publicul și cât de important este ca jurnalistul să servească interesul public, chiar dacă acest fapt ar putea afecta relațiile redacției cu unii politicieni sau cu instituțiile publice locale.

Am întrebat tinerii ce părere au despre astfel de întâlniri. Nonna Mihalcean ne-a spus că acestea sunt binevenite și ar dori ca ele să continue, pentru a discuta și alte chestiuni, de exemplu, despre rolul informării corecte a tinerilor în crearea unui mediu de dezvoltare personală, socială și civică în comunitate. „Pentru tineri este foarte important să fie auziți și susținuți în ideile și necesitățile lor”, a subliniat Nonna.

Marius Frecăuțeanu, un alt participant, a menționat că întâlnirile de acest gen de evenimnete sunt o ocazie bună pentru jurnaliști și cititori de a se cunoaște reciproc. Tânărul și-ar dori să afle mai multe detalii despre metodele de marketing și promovare a conținutului în mediul online.

La rândul său, Ruslan Mihailevschi a menționat că acest European cafe le-a oferit jurnaliștilor de la SP ocazia de a întâlni un număr mare de cititori tineri care le urmăresc activitatea, ceea ce a fost o adevărată provocare pentru echipă. „Spre surprinderea noastră, mulți participanți s-au arătat interesați de versiunea tipărită a ziarului și de viitorul publicației. Și, în general, judecând după întrebări, participanții au dorit să afle în ce direcție se va dezvolta în viitor ziarul, fapt care ne-a bucurat foarte mult”, a constatat redactorul șef.

Întâlnirile pentru tineri „European Café” au loc în mai multe localități din Moldova. Acestea se desfășoară în cadrul proiectului ”Consolidarea Independenței în Mediile de Comunicare din Moldova Ucraina și Georgia”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews.