Eşti aici

Raport CJI: Femeile predomină în materialele jurnalistice despre educație, iar bărbații în cele pe teme politice

07 Martie 2018
2590 de afişări
O mare parte din mass-media, monitorizată  de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în cadrul campaniei „Presa echilibrează genul!”, nu asigură echilibrul de gen şi nu este preocupată de promovarea egalității de șanse prin intermediul produselor lor jurnalistice. Contribuţia instituţiilor media şi implicarea jurnaliştilor în realizarea acestui obiectiv este neuniformă, atât din perspectiva  echilibrului de gen, cât şi a modului în care sunt reflectați bărbaţii şi femeile, constată Raportul de monitorizare a conținutului mass-media din perspectiva respectării echilibrului de gen, lansat de CJI, miercuri, 7 martie 2018.
 
Astfel, datele monitorizării arată că cea mai înaltă pondere a femeilor în știri –  39,5% a fost atestată în materialele portalului diez.md, urmat de posturile PRIME şi Canal 2 – câte 38,8% femei surse sau protagoniste. La postul public Moldova 1 vizibilitatea femeilor în buletinele de ştiri este de 35%,  la NTV Moldova - 33,3%,  PRO TV  - 30,5%,A Jurnal TV  - 25%.  Urmează portalurile Agora.md  - 25,3%; Deschide.md – 22,11% și Unimedia.info – 24,7%.
 
Prezenţa femeilor şi bărbaţilor este neuniformă și în funcţie de tematica reportajelor. Bărbaţii dețin o poziție dominantă în materialele ce abordează subiecte politice, in timp ce femeile sunt mai des citate ca surse și protagoniste în cele ce țin de  domeniul educației. Un anumit echilibru a fost observat  în materialele despre sfera socială.
 
Analiza reportajelor sub aspectul respectării legislaţiei în vigoare şi a Codului deontologic al jurnalistului, cu  referire la egalitatea de gen, constată o absență aproape totală a  expertizei femeilor în subiecte pe teme economice,  administrative, finanţe, de politică externă, reforma electorală etc. Respectiv, femeile lipsesc din talk-show-urile social-politice.
 
Potrivit Raportului de monitorizare, unele media au publicat materiale cu intenţia declarată de a combate stereotipurile de gen, promovând  modele pozitive de implicare a femeilor şi bărbaţilor în viaţa socială. Totuși, difuzarea reportajelor care promovează modele pozitive nu este o tendinţă generală, ci mai curând o manifestare  rară.
 
Nu au fost înregistrate multe cazuri de promovare a  stereotipurilor de gen. Câteva din cele înregistrate nu sunt conştientizate şi apar în cadrul unor reportaje care îşi propun combaterea acestora.
 
 Monitorizarea celor 10 instituții media a fost efectuată în perioada 6 noiembrie-3 decembrie 2017.
 
Raportul de monitorizare a conținutului mass-media din perspectiva respectării echilibrului de gen a fost realizat în cadrul Campaniei ”Presa echilibrează genul!” implementată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul financiar al  Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională, prin intermediul Ambasadei  Suediei la Chișinău.