Eşti aici

Educația pentru media rămâne și în 2018 un pilon important al CJI

21 Martie 2018
2275 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) își propune să continue activitățile care s-au dovedit a fi de succes în anii precedenți pentru a multiplica rezultatele pe segmentul de educație media și a ajunge la cât mai mulți beneficiari prin intermediul proiectului ”Consolidarea  libertății de opinie în Republica Moldova".

Astfel, Hackathonul revine în 2018 la tema educației media și va propune participanților să dezvolte instrumente și aplicații care vor ajuta consumatorii de media să gândească critic.

Tot în cadrul acestui  proiect, experții CJI vor elabora manualul „Educație pentru  media”,   treapta de gimnaziu. Precizăm că, în 2017, CJI  a lansat, în premieră, cursul opțional „Educație  pentru media”, la treapta primară, inițiativa fiind  susținută și apreciată în școli.

La fel, CJI va desfășura o campanie de promovare a cursului de educație pentru media  în rândurile cadrelor didactice. Iar la finalul anului de studii 2017-2018, învățătorii care au pilotat deja acest curs vor fi invitați la o activitate de follow-up, pentru a veni cu sugestii și recomandări de  îmbunătățire a acestuia.

Proiectul ”Consolidarea  libertății de opinie în Republica Moldova" este  implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu susținerea Deutsche Welle Akademie și finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania, în perioada martie-noiembrie 2018.