Eşti aici

Agenda CJI pentru luna iunie

31 Mai 2018
2353 de afişări
Vara începe în forță la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI). Vă invităm să ne urmăriți și să luați parte la evenimentele lunii iunie.
  • La 7 iunie, învățătorii care au predat cursul de educație pentru media în anul de studii 2017-2018 vor fi invitați la un eveniment de follow-up, unde își vor împărtăși impresiile despre experiența acumulată și vor face schimb de bune practici cu colegii din alte instituții. 
  • Pe 8 iunie, CJI va lansa o serie de întâlniri dintre jurnaliști și dezvoltatorii IT, cu scopul de a facilita interacțiunea dintre reprezentanții presei și consumatorii de media, prin intermediul inovațiilor. La prima întâlnire, participanții vor discuta despre „Potențialul telefonului mobil: cum îl pot folosi jurnaliștii la maximum?”. Discuția va fi moderată de Cornel Comendant, designer grafic la Urma Ta și creator al site-ului designtutorials.md.   
  • Pe 29 iunie, va avea loc cea de-a doua întâlnire în cadrul căreia jurnaliștii și dezvoltatorii IT vor afla mai multe despre instrumentul Chatbot, care permite obținerea unui nou nivel de interacțiune cu utilizatorii direct în aplicațiile de mesagerie, și despre Instant Articles, o aplicație care oferă consumatorului de media un nou mod de a citi articole de pe device-urile mobile. În calitate de expert la discuție va participa Victor Spînu, designer și dezvoltator web, cofondator al startupurilor Pandametrix și Anabot.
  • Tot în luna iunie, CJI, în parteneriat cu Internews în Republica Moldova, va anunța al doilea concurs de granturi în cadrul programului „Mass-media în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M) pentru realizarea campaniilor împotriva dezinformării și propagandei în media. Miza concursului vor fi două granturi în valoare de 5000 USD fiecare.
  • Continuă înscrierile la cea de-a patra ediție a Hackathonului media „Puterea a cincea”, pe tema educației media. Termenul limită pentru înregistrarea echipelor este 29 iunie. 
  • Portalul Media-azi.md va urmări evenimentele care vor avea loc în mass-media autohtonă și internațională. Vom monitoriza comportamentul Consiliului Coordonator al Audiovizualului în cel de-al doilea tur al scrutinului local și în perioada imediat următoare și vom păstra în vizor investigarea de către Consiliului Concurenței a sesizării mai multor televiziuni privind piața de publicitate. Exponenți ai profesiei ne vor spune despre problemele jurnalismului de investigație, calitatea studiilor jurnalistice și cerințele actuale ale pieței. 
  • Vă invităm să accesați Mediacritica.md, pentru a citi mai multe studii de caz despre manipulare și propagandă în spațiul mediatic autohton, iar cele mai elocvente vor fi incluse într-un raport de monitorizare, ce va fi prezentat într-o conferință de presă.  
  • Pe același site veți putea urmări știri și un tutorial digital despre cum să vă securizați conturile de pe rețelele de socializare. Totodată, platforma de educație mediatică va fi actualizată cu noi video-uri. 
  • Departamentul Politici și Legislație Media va continua să urmărească situația legislativă din sfera mass-media, va oferi consultație juridică gratuită jurnaliștilor și instituțiilor media. Rubrica „Juristul Presei” de pe portalul media-azi.md va fi actualizată cu noi întrebări ale jurnaliștilor și instituțiilor media, vizând subiecte juridice și cu noi răspunsuri ale specialiștilor în domeniu. 
  • În iunie, ultimă lună a anului de studii 2017-2018, discipolii Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism încep stagiile practice. Timp de patru săptămâni, jurnaliştii în devenire îşi vor încerca abilităţile, în regim real de lucru, în diverse redacţii şi, totodată, vor avea posibilitatea să susțină testul pentru o eventuală angajare. Vor lucra cot la cot cu reporteri, cameramani, editori şi redactori-şefi. La finele lunii iunie, studenții ȘSAJ vor primi certificatele de absolvire. 
  • Și tot în această perioadă, ŞSAJ va începe cea de-a doua campanie de admitere pentru anul de studii 2018-2019. Toți cei care vor să îmbrățișeze o profesie nouă sau să-și îmbunătățească aptitudinile în arta scrierii și a comunicării pot depune dosarele. Mai multe detalii despre procedura şi criteriile de admitere găsiţi pe www.scoaladejurnalism.md sau pe pagina noastră de Facebook și Instagram
Pentru a fi la curent cu activitățile desfășurate de CJI, accesați pagina noastră www.media-azi.md. De asemenea, ne găsiți și pe Facebook – Centrul pentru Jurnalism Independent Moldova și Școala de Studii Avansate în Jurnalism.