Răspuns: Întrucât faceți referire la scrutinul din Chișinău, voi începe cu Codul electoral. Acesta prevede în art. 70 alineatul (1) că reprezentanţii mijloacelor de informare în masă beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi observatorii naţionali. Observatorii naționali, potrivit articolului 68 din Codul electoral, „pot fi acreditaţi înaintea începerii perioadei electorale şi îşi pot desfăşura activitatea atât în ziua alegerilor, cât şi înaintea începerii, pe parcursul şi după terminarea campaniei electorale”. Legea supremă, precum și alte acte normative, cum ar fi Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală, Legea cu privire la organizarea judecătorească etc. stabilesc că în toate instanţele judecătoreşti şedinţele de judecată sunt publice. Judecarea proceselor în şedinţă închisă se admite numai în cazurile stabilite prin lege, cu respectarea tuturor regulilor de procedură.
Prevederi mai specifice ce se referă la caracterul ședințelor de judecată pot fi găsite în Codul de procedură penală. Art. 18 stipulează că accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei sau publicului, printr-o încheiere motivată, pe parcursul întregului proces sau al unei părţi din proces, în interesul respectării moralităţii, ordinii publice etc.
Atunci când este vorba despre un minor, victimă sau martor, instanţa de judecată va asculta declaraţiile acestuia într-o şedinţă închisă. Judecarea cauzei în şedinţa închisă a instanţei trebuie argumentată şi efectuată cu respectarea tuturor regulilor procedurii judiciare. În toate cazurile, hotărârile instanţei de judecată se pronunţă în şedinţă publică.
Conform articolului 316 din Codul de procedură penală, preşedintele şedinţei decide asupra admiterii reprezentanţilor mass-media, în cazurile în care cauza prezintă interes public, efectuarea înregistrări audio, video, fotografierea unor secvenţe de la deschiderea şedinţei în măsura în care acestea nu perturbează desfăşurarea normală a şedinţei şi nu aduc atingere intereselor participanţilor la proces.
Un alt document, Codul de procedură civilă, conține în art. 18 alin. (2) prevederi referitoare la utilizarea mijloacelor tehnice, specificând că înregistrarea video, fotografierea, utilizarea altor mijloace tehnice decât cele care sunt folosite pentru exercitarea drepturilor şi obligaţiilor procesuale pot fi admise numai de preşedintele şedinţei de judecată și doar cu acordul părților și al altor participanți la proces, iar în caz de audiere a martorilor, cu acordul acestora.
Articolul 23 din Codul de procedură civilă se referă la examinarea cauzei în şedinţă secretă. Pentru aceasta, instanţa judecătorească emite o încheiere motivată. Acest tip de ședință se desfăşoară în prezenţa participanţilor la proces, iar în caz de necesitate pot asista martorul, expertul, specialistul şi interpretul. Instanţa judecătorească ia măsurile de rigoare în vederea păstrării secretului de stat, tainei comerciale, informaţiei despre viaţa intimă a persoanei etc. Menționăm că și hotărârile şedinţei secrete sunt pronunţate public.
Totodată, potrivit Regulamentului privind accesul în sediile instanțelor judecătorești, aprobat de Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la 29 septembrie 2016, accesul mass-media în ședințele de judecată publice este permis de președintele ședinței și doar în sălile de ședință, ținându-se cont de spațiul disponibil. Reprezentanții instituției mass-media trebuie să obțină permisiunea printr-o cerere scrisă cu cel puțin 24 de ore înainte de deschiderea ședinței de judecată.
Un alt Regulament al CSM, din 15 octombrie 2013, cu privire la serviciul de informare publică şi relaţiile cu mass-media, stipulează:
„Punctul 19. Sunt interzise înregistrările audio, video sau fotografierea de către reprezentanţii mass-media a cauzelor examinate în şedinţă închisă. Înregistrarea audio, video şi fotografierea celorlalte şedinţe de judecată de către reprezentanţii mass-media pot fi permise de către preşedintele şedinţei. Mass-media poate efectua înregistrarea audio, video şi fotografierea pronunţării hotărârilor în toate cauzele, cu excepţia celor care au fost examinate în şedinţă închisă, pentru a proteja viaţa privată a părţilor.
Punctul 20: În cazul în care spaţiul în care se desfăşoară şedinţa nu permite înregistrarea audio, video şi fotografierea de către toţi reprezentanţii mass-media, preşedintele şedinţei, prin încheiere, poate desemna unul sau câţiva reprezentanţi ai mass-media pentru a efectua înregistrarea audio, video sau fotografierea şedinţei şi obligarea acestora să transmită celorlalţi reprezentanţi mass-media rezultatele înregistrării audio, video sau a fotografierii efectuate. În acest caz, copia materialelor vor fi prezentate celorlalţi reprezentanţi mass-media imediat după finalizarea şedinţei”.