Eşti aici

Termen extins. Centrul pentru Jurnalism Independent angajează un/o asistent/ă pentru un proiect internațional

09 Noiembrie 2018
2075 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), organizație neguvernamentală pentru sprijinirea jurnaliștilor și a organizațiilor mass-media, angajează un/o asistent/ă  de proiect în cadrul Proiectului “Fortificarea mass-media independente în Europa și Eurasia”.Descriere generală: Asistentul de program va oferi asistență de ordin administrativ și tehnic directoarei de proiect.

Responsabilități și obligații:
Acordarea asistenței pentru toate activitățile de proiect, inclusiv:

  • comunicarea cu partenerii-cheie, experții, moderatorii, trainerii și participanții la evenimente din cadrul proiectului etc.
  • pregătirea informației pentru rapoartele narative și a materialelor de promovare,
  • promovarea activităților prin rețelele de socializare,
  • monitorizarea activităților pentru a asigura buna lor desfășurare,
  • cercetarea tendințelor din domeniul mass-media, în caz la necesitate.
Criterii de selecție:
- Studii universitare
- Experiență în coordonarea proiectelor/activităților (pregătire-organizare-evaluare, cel puțin 3 ani); 
- Abilități excelente de analiză, scriere și redactare a materialelor; 
- Abilități excelente de comunicare, prezentare și organizare; 
- Abilități de a lucra independent, de a prioritiza
- Cunoașterea calculatorului și a programelor de bază; 
- Cunoașterea limbilor româna și rusă și  limba engleză la nivel avansat.

Persoanele interesate vor prezenta, până la 18 noiembrie  2018, un Curriculum Vitae cu indicarea a 2 contacte pentru referințe și o scrisoare de intenție la adresa: coordonator@ijc.md. Pentru detalii:  tel. 022 21 36 52, Departamentul Instruire și Comunicare.

Doar candidații selectați la prima etapă vor fi contactați pentru interviu.

În procesul de recrutare, CJI nu discriminează direct sau indirect candidatul/candidata pe criterii de sex, vârstă, apartenență națională, rasă, etnie, religie, viziuni politice, orientare sexuală, origine/statut social, etc. Se va ține cont doar de competențele profesionale ale candidatului/candidatei. CJI oferă șanse egale de angajare tuturor, toate dosarele fiind analizate obiectiv și cu asigurarea deplinei confidențialități.

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)  este prima organizație de media care acordă asistență jurnaliștilor și instituțiilor media din Republica Moldova, având scopul de a contribui la consolidarea unei prese libere și viabile, prin intermediul proiectelor ce oferă instruire în domeniul jurnalismului și relații cu publicul, campanii media, advocacy, cercetare și  educație media.