Eşti aici

Termeni de referință: Concurs de selectare a autorilor pentru producerea de pachete multimedia naționale „Moldova Plus” în cadrul proiectului „Consolidarea Independenței Media în Europa și Eurasia”

30 Noiembrie 2018
2750 de afişări
1. Informație generală
Centrul pentru Jurnalism Independent, în parteneriat cu Internews lansează proiectul transfrontalier: „Consolidarea independenței media în Europa și Eurasia”, o inițiativă regională de susținere a mass-mediei în Europa de Est, în Balcani și în Caucaz, care vizează creșterea accesului cetățenilor la informații veridice despre problemele locale, regionale și internaționale de importanță publică prin sprijinirea sectorului mass-media independent. Prin activitățile sale, proiectul va promova jurnalismul etic și onest, relatarea bazată pe fapte, independența politicii editoriale instituțiilor mass-media, libertatea de exprimare.

Proiectul va sprijini producerea pachetelor de materiale multimedia „Moldova Plus”. Seria „Moldova Plus” va include 10 pachete multimedia care vor fi produse cu ajutorul jurnaliștilor din mass-media națională și vor conține materiale video, audio, texte, infografice, hărți interactive, jocuri, quiz-uri etc. Pachetele vor acoperi subiecte de interes național, cum ar fi reformele, corupția, parteneriatul european, vecinii regionali, migrația, grupurile minoritare (inclusiv persoanele cu dizabilități), mediul și alte probleme sociale, economice sau politice. După producerea pachetelor naționale, 6 posturi media partenere locale vor putea să le adapteze pentru publicul lor. Autorii pachetelor „Moldova Plus” vor fi selectați de un grup de experți în urma unui concurs, care va fi deschis pentru jurnaliști și echipe de jurnalști care activează în presa scrisă, la radio, televiziune, portaluri online și în studiouri de producție. Candidații pot, de asemenea, să colaboreze cu organizațiile societății civile sau cu think tank-uri și să delege o echipă pentru proiect. Fiecare candidat poate depune cerere pentru unul, mai multe sau pentru toate cele 10 pachete.

 2. Produse și servicii așteptate
Fiecare dintre pachetele multimedia „Moldova Plus” va aborda un singur subiect, iar proiectul va acoperi 10 subiecte diferite. Fiecare pachet va conține 3 materiale multimedia, care vor fi produse utilizând instrumente moderne de jurnalism vizual interactiv. Materialele trebuie să fie atractive, accesibile și să reprezinte diferite genuri ale presei, cum ar fi reportaje, mini-documentare, opiniile experților, quizz-uri etc. Temele pachetelor „Moldova Plus” vor fi stabilite împreună cu partenerii proiectului din instituțiile media locale, după încheierea contractelor cu câștigătorii.

3. Buget
Autorii selectați vor primi granturi de 2500 USD pentru fiecare pachet multimedia produs. Această sumă va acoperi cheltuielile de producție, salariile și alte costuri relevante.
 
4. Programul de realizare a pachetelor multimedia
Perioada de pregătire a unui pachet multimedia va fi de 4 săptămâni. Ordinea de realizare a materialelor și termenele--limită vor fi stabilite în comun cu organizatorii după anunțarea câștigătorilor. Pachetele vor fi publicate o dată la două luni, în perioada ianuarie 2019 -- iunie 2020.

5. Obligații și responsabilități

  • Autorii selectați vor produce pachete multimedia „Moldova Plus” în conformitate cu termenele și conceptele de producție stabilite împreună cu organizatorii.
  • Organizatorii au dreptul să publice pachetele multimedia „Moldova Plus”. Toate produsele multimedia vor fi puse la dispoziție, pentru publicare/ difuzare, celor6 instituții media locale, partenere ale proiectului, care le vor adapta la interesele comunităților în care activează.
  • Autori vor publica și promova reportajele pe care le produc pe platformele pe care le dețin și pe rețelele de socializare.
  • Materialele naționale vor fi trimise și partenerilor media din alte țări ale proiectului.
 6. Eligibilitatea     
• Minim 3 ani de experiență în media;
• Capacitatea dovedită de a produce materiale jurnalistice multimedia, însoțite de exemple publicate (infografice, video, imagini, reportaje foto, articole, quizz-uri, editate pentru publicarea online etc.);
• Flexibilitatea și capacitatea de a lucra sub presiunea termenelor-limită;
• Experiența anterioară în producerea de materiale pe teme selectate va fi un avantaj.
 
7. Conținutul dosarului
  • Formularul de participare
  • Prezentarea generală a jurnalistului /instituției participante inclusiv a unui portofoliu cu cel puțin 3 materiale pe teme de interes public (se vor analiza numai dosarele cu exemple  de materiale multimedia). Cererea poate include, de asemenea, și alte tipuri de materiale, dacă ilustrează expertiza relevantă a participantului);
  • CV-urile autorilor/echipei implicați în producerea de pachete multimedia;
  • Două reportaje (scurtă descriere a materialelor viitoare) cu specificarea  elementelor multimedia care pot fi utilizate;     
  • Bugetul pentru producerea pachetelor multimedia, inclusiv costurile salariale.
8. Criterii de selecție
Aplicațiile vor fi evaluate în baza:
- Calității ofertei tehnice (dosarului),prezența tuturor elementelor obligatorii ale acesteia;
- Calității ofertei financiare, care nu va depăși suma de 2500 USD pentru fiecare pachet multimedia produs. 

Câștigătorii vor fi selectați de către comitetul de selecție pe baza unui sistem de puncte, după cum urmează:
1. Calitatea ofertei tehnice reprezintă 90% din valoarea totală a cererii;
2. Calitatea ofertei financiare reprezintă 10% din valoarea totală a cererii.
 
1.1 Criteriile de evaluare a ofertei tehnice:

  •  Profesionalismul participantului la concurs -instituția/participanții au capacitatea de a finaliza proiectul; reputația și atașamentul dovedit la standardele de etică profesională; rolurile în echipă sunt clare; conceptul propus demonstrează că solicitantul are suficiente abilități tehnice și experiență pentru a produce pachete multimedia reușite; conceptul demonstrează că solicitantul înțelege obiectivele proiectului - maximum 25 de puncte;
  •  Calitatea portofoliului - calitatea materialelor din portofoliu, diversitatea materialelor, experiența anterioară de acoperire a temelor de interes public major - maximum 25 de puncte;
  •  Calitatea conceptului general al pachetelor multimedia - noutatea/originalitatea conceptului propus, diversitatea elementelor multimedia utilizate, claritatea și coerența conceptului propus, sustenabilitatea, potențialul de a dezvolta/continua producția de materiale multimedia după încheierea proiectului-  maxim 40 de puncte. 
2.1 Criteriile de evaluare a ofertei financiare:
 - Coerența și claritatea descrierii cheltuielilor - maxim 5 puncte;
 - Buget rezonabil, precum și utilizarea la maximum a resurselor disponibile în raport cu calitatea și numărul de produse oferite  - maximum 5 puncte. 

9. Termenul limită pentru depunerea ofertelor
Ofertele vor fi trimise în limba română la adresa de e-mail coordonator@ijc.md, până la 30 decembrie 2018, ora 18.00, sau prezentate la următoarea adresă: Centrul pentru Jurnalism Independent, str. Sciusev 53, MD 2012, Chișinău, Republica Moldova.  
Persoană de contact: Rodica Catareu, coordonatoare de proiect, tel. 079365475, e-mail: coordonator@ijc.md.