14 Decembrie 2018
1604 afişări
Întrebare: Am trimis unei instituții de stat o cerere de acces la informație prin care am solicitat niște copii ale contractelor de achiziții publice și am primit refuz cu precizarea că contractele sunt acte cu acces limitat și nu pot fi făcute publice. Ce prevede legea în acest sens?
Răspuns: Într-adevăr, există anumite restricții în accesarea unor astfel de documente. Totuși, legal ar fi trebuit să vi se ofere copiile contractelor, cu omisiunea clauzelor mai specifice, care nu pot fi făcute publice. Prețul contractului, obiectul acestuia, prestatorul - sunt date de interes public și ar fi trebuit să vă fie furnizate.
În conformitate cu art. 7 al Legii privind accesul la informație, alineatul (3), dacă accesul la informaţiile, documentele solicitate este parţial limitat, furnizorii de informaţii sunt obligaţi să prezinte solicitanţilor părţile documentului, accesul la care nu conţine restricţii conform legislaţiei, indicându-se în locurile porţiunilor omise una din următoarele sintagme: "secret de stat", "secret comercial", "informaţie confidenţială despre persoană".
Potrivit legii, nu se vor impune restricţii ale libertăţii de informare decât dacă furnizorul de informaţii poate demonstra că restricţia este reglementată prin lege organică şi necesară într-o societate democratică pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei sau protecţiei securităţii naţionale şi că prejudiciul adus acestor drepturi şi interese ar fi mai mare decât interesul public în cunoaşterea informaţiei.
Prin urmare, refuzul furnizorului de informație de a vă oferi acces la aceste contracte nu este justificat din punct de vedere legal. Conform legii, ați putea să contesta răspunsul primit la superiorul acestuia.
Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri, puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc. Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.