Eşti aici

Media Azi: Cum taxăm discursul de ură al politicienilor?

21 Ianuarie 2019
1286 de afişări
Asociația Promolex a identificat anul trecut opt cazuri grave de discurs de ură la adresa jurnaliștilor din partea unor politicieni. De la intimidările cu mătura și cureaua - până la amenințările cu  violența, bătaia și chiar cu moartea. Despre reacțiile agresive ale persoanelor cu demnitate publică la materialele critice în care sunt vizați de mass-media discută în ediția curentă a emisiunii Media Azi jurnalista Irina Gotișan-Sotnic cu invitații săi - Dumitru Sliusarenco, jurist la Promolex, și Cornelia Cozonac, directoarea Centrului de Investigații Jurnalistice.
 
Aflați din emisiune de ce persoanele cu funcții înalte în stat recurg la atacuri verbale, în loc să opereze cu contraargumente, atunci când nu sunt de acord cu investigațiile despre averile lor, despre utilizarea banilor publici sau pe orice altă temă. Cum se răsfrâng astfel de amenințări asupra jurnaliștilor? Ce spune legea și de ce nu este aplicată față de politicieni?
 
La fel, vedeți ce cred participanții la emisiune despre modalitățile de autoapărare pe care le au reprezentanții mass-media în asemenea situații și cum pot taxa discursul de ură al politicienilor.

___________________________________

Emisiunea poate fi vizionată pe portalurile www.moldova-azi.md, www.media-azi.md și www.mediacritica.md și pe canalul Youtube al CJI.
Emisiunea Media Azi este realizată în cadrul proiectului MEDIA-M, implementat de Internews cu sprijinul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).
Conținutul acestei ediții ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea USAID sau a Guvernului Statelor Unite.