Eşti aici

Manipularea prin intermediul imaginilor video sau a coloanei sonore, folosită tot mai frecvent de unele media din Republica Moldova

16 Iulie 2019
1385 de afişări
Principala încălcare admisă de toate cele 12 instituții media monitorizate este amestecul faptelor cu opiniile, urmată de prezentarea selectivă a faptelor și declarațiilor, și de neasigurarea dreptului la replică a celor vizați în știri. Este doar una dintre concluziile Raportului Elemente de propagandă, manipulare informațională și încălcare a normelor deontologiei jurnalistice în spațiul mediatic autohton (1 aprilie-30 iunie 2019)”, lansat marți, 16 iulie, de Centrul pentru Jurnalism Independent.

Potrivit autorului raportului, Victor Gotișan, amestecul dintre fapte și opinii s-a numărat printre tehnicile de manipulare la care instituțiile media au recurs cel mai frecvent atunci când au relatat despre negocierile post-electorale dintre PSRM și Blocul ACUM; învestirea Guvernului condus de Maia Sandu; prăbușirea blocului de locuit de la Otaci și protestul organizat de Blocul ACUM.
În raport se menționează că, pe parcursul lunilor aprilie - iunie 2019, titlurile tendențioase și ironice au fost tot mai des utilizate de către jurnaliști, în aceeași categorie de preferințe înscriindu-se și tehnica transferului de imagine negativă în adresa unor politicieni. De asemenea, în perioada de referință, au fost înregistrate cele mai multe - comparativ cu ultimii doi ani de monitorizare - cazuri în care media au recurs la manipulare prin intermediul imaginilor video sau al coloanei sonore.
Cu titlu de soluție, CJI recomandă Consiliului Audiovizualului (CA) să se autosesizeze și să monitorizeze posturile TV, despre care primește semnale că difuzează informații manipulatoare, pentru a constata derogările de la legislație și a aplica sancțiuni de rigoare. În acest sens, CJI va expedia pe numele directorului CA o scrisoare însoțită de raportul de monitorizare. Totodată, CJI îi îndeamnă pe editorii posturilor TV să supravegheze conținutul editorial pentru ca acesta să corespundă misiunii presei de a informa publicul - și anume, să difuzeze informație neutră, echidistantă și obiectivă.
În lunile aprilie - iunie 2019 au fost monitorizate 12 instituții media din țară: trei portaluri de știri - Sputnik.md, Kp.md, Unimedia.info  - și nouă televiziuni - TV Moldova 1, Prime TV, Canal 3, Televiziunea Centrală (Orhei), Jurnal TV, TV8, PRO TV Chișinău, Accent TV, NTV Moldova.
CJI va publica un nou raport de monitorizare privind manipularea și propaganda în spațiul mediatic autohton în luna septembrie a anului curent. Menționăm că instituțiile media monitorizate sunt selectate în baza criteriilor de audiență, limbă, arie de acoperire și tip de proprietate.
_________________________
Raportul de monitorizare este parte a proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), finanțat de USAID, UK Aid și implementat de Internews în Moldova, care are ca scop promovarea dezvoltării mass-media independente și profesioniste, și crearea unui sector media mai rezistent la presiunile politice și economice.
Conținutul acestui material ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea Uk Aid, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.