Eşti aici

CJI susține un ciclu de lecții la Academia de Administrare Publică privind accesul la informație și transparența procesului decizional

29 Octombrie 2019
1001 afişări
Un grup de funcționari publici debutanți, de nivelul administrației publice centrale, audienți ai Academiei de Administrare Publică (AAP), au fost instruiți luni, 28 octombrie, în cadrul unui curs organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în parteneriat cu AAP, despre modul în care  ar trebui să aplice legislația cu privire la accesul la informație. Instruirea face parte dintr-un ciclu de lecții, pe care CJI le va organiza la AAP, în urma unui acord de colaborare semnat în septembrie curent. Scopul activităților este de a crește gradul de cunoștințe al funcționarilor publici de toate nivelele, pentru o înțelegere mai bună a legislației media și de a depăși actualele probleme cu care se confruntă jurnaliștii în relațiile cu aceștia.
 
Participanții la program au discutat despre aspectele legale de care ar trebui să se ghideze un funcționar public în activitatea sa, atunci când trebuie să ofere cetățenilor informații de interes public sau să răspundă la solicitările de informație ale jurnaliștilor.
 
Reprezentanta Freedom House în Moldova, Tatiana Puiu, expertă în legislația media, și jurnalistul RISE Moldova, Nicolae Cușchevici, instructori în cadrul acestui curs, le-au explicat audienților AAP în ce constă procedura de cerere-obținere a informațiilor, inclusiv a celor cu accesibilitate limitată; ce presupune dreptul de acces la informație vs viața privată; ce răspundere poartă cei care încalcă dreptul de acces la informație etc.
  
Audienții au examinat mai multe tipuri de solicitări de informație, urmând să decidă ce răspunsuri pot oferi în fiecare caz și să prezinte argumente convingătoare de ce au optat pentru un răspuns sau altul. Totodată, acestora li s-a explicat  ce sancțiuni prevede legea în cazul în care nu oferă răspunsuri la aceste cereri. Audienții au fost informați și despre procesele de judecată cu instituțiile care au refuzat să ofere răspunsuri la solicitările de informație ale jurnaliștilor.  
 
Alte aspecte care i-au interesat pe participanți au fost accesul controlat la informația de interes public și cum trebuie să procedeze funcționarii când li se solicită o informație ce constituie secret comercial, medical sau secret de stat; ce răspuns pot oferi în cazul în care solicitarea se referă la aspecte ce țin de viața privată sau la datele cu caracter personal.
 
În activitatea de zi cu zi, jurnaliștii se confruntă  adesea cu  interpretări diferite și uneori greșite din partea funcționarilor publici a legislației cu privire la accesul la informație și a Codului administrativ. Instructorii le-au atras atenția audienților asupra necesității de a delimita solicitarea de informație de petiție. Întrucât termenul de executare a unei petiții este de 30 de zile, iar al solicitării de 15 zile, funcționarii publici răspund adesea la solicitările de informație ale jurnaliștilor în termen de 30 de zile, ceea ce înseamnă o interpretare greșită a legii.
 
Spre final, funcționarilor publici li s-a recomandat să dea dovadă de operativitate în cazul solicitărilor de informație parvenite de la jurnaliști, iar atunci când ei folosesc inexact terminologia juridică, acest fapt să nu constituie un pretext pentru a nu le oferi informația solicitată. 
 
Următorul curs va avea loc pe 11 noiembrie și îi va avea ca audienți pe funcționarii din administrația publică locală.   
 
Acest curs a fost desfășurat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în cadrul proiectului "Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova" (MEDIA-M), finanțat de USAID, UK aid și implementat de Internews in Moldova, care are ca scop promovarea dezvoltării mass-media independente și profesioniste, și crearea unui sector media mai rezistent la presiunile politice și economice.