Eşti aici

Bucurii pe fețele copiilor care au participat la Săptămâna Educației Media – CJI le-a oferit premii pentru creațiile video

14 Noiembrie 2019
1621 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent a desemnat câștigătorii concursului de materiale video pe tema educației media, organizat în cadrul Săptămânii Educației Media 2019. Evenimentul de premiere a avut loc miercuri, 13 noiembrie, într-o atmosferă încărcată de emoții pozitive. Alături de  elevii participanți la concurs au venit să-i susțină învățătoarele, profesoarele și părinții, care, la fel, s-au implicat în desfășurarea celei de-a doua ediții a Săptămânii Educației Media.

Înainte de a fi anunțate rezultatele, cei peste 70 de elevi au avut posibilitatea să se întâlnească cu jurnalista Diana Răilean, de la Radio Europa Liberă, care le-a povestit despre munca de jurnalist și provocările acestei meserii. Copiii au fost interesați să afle cum un reporter își stăpânește emoțiile în fața camerelor de luat vederi, ce presupune o transmisiune live și cum e să intervievezi o persoană publică.

Concursul a fost organizat pentru două categorii de elevi – de la clasele primare și, respectiv, de la clasele gimnaziale și liceale. Participanții au avut sarcina de a realiza reportaje video având drept temă subiectele studiate la lecțiile de Educație pentru media. În total, au fost depuse 54 de materiale, patru dintre care au fost premiate pentru creativitate și ingeniozitate la treapta primară, iar cinci - la treptele gimnazială și liceală. Vă invităm să urmăriți materialele câștigătoare.
 

Treapta primară
Locul I. „Cartea electronică sau tipărită?”. Clasa a IV-a B, Liceul „N.V. Gogol”, mun. Chișinău.

Locul II. „Emisiunea: Știri pentru copii”. Clasa a III-a A, Liceul Teoretic „Olimp”, Sângerei.

Locul III. „Reguli învățăm și le respectăm”. Clasa a IV-a A, Gimnaziul „Mihai Eminescu”, mun. Orhei.

Mențiune. „Avantajele și dezavantajele rețelelor sociale”. Mădălina Țurcanu, clasa a IV-a C, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, or. Drochia.

 
Treptele gimnazială și liceală
Locul I. „Siguranța online”. Iulia Vrabie și Tatiana Segova, clasa a XII-a A, L.T. „Liviu Deleanu”, mun. Chișinău.

Locul II. „Sextortion”. Clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, mun. Chișinău.

Locul III. „Importanța creării unei parole sigure și complicate”. Alexandr Coteț și Artemii Zveaghin, clasa a VI-a B, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, mun. Chișinău.

Mențiune. „Ce trebuie să știm despre Cyberbullying”. Iuliana Roșca, clasa a VIII-a, Gimnaziul cu profil teatral „Ion Luca Caragiale”.

Mențiune. „Siguranța online”. Loredana Angheluță, clasa a VIII-a, Gimnaziul cu profil teatral „Ion Luca Caragiale”.

Dezbateri, lecții publice, mese rotunde, ședințe cu părinții, concursuri și expoziții de postere și fotografii, jocuri, quiz-uri, vizite în redacții și muzee, întâlniri cu jurnaliștii, lecții despre securitatea online organizate de elevii care învață Educație pentru media – toate aceste activități au fost organizate în cadrul celei de-a doua ediții a Săptămânii Educației Media, desfășurată în perioada 21-27 octombrie 2019.

Aceste evenimente, care au depășit cadrul lecțiilor de Educație pentru media, au implicat circa 1500 de elevi, 90 de învățătoare și profesori și 470 de părinți. Activitățile au fost organizate în 24 de instituții de învățământ din raioanele Anenii Noi, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Hâncești, Fălești, Ocnița, Orhei, Sângerei, Soroca și municipiul Chișinău.

Steluța Guțu, învățătoare în clasa a III-a A la Liceul Teoretic „Olimp” din Sângerei, a reușit să organizeze activități cu implicarea părinților. „Am realizat cu ei jocul „Urechea leneșă” despre distorsionarea informației, am utilizat tehnica „Bingo” pentru a le explica impactul internetului asupra copiilor, precum și tehnica „Umbrela gândirii pozitive”, unde părinții au avut posibilitatea să formuleze argumente și contraargumente pe diverse teme. Consider că părinții sunt un pilon important în dezvoltarea gândirii critice a copiilor și nu trebuie omiși în procesul educațional. Cred că activitățile organizate cu ocazia Săptămânii Educației Media i-au înarmat cu o înțelegere mai bună a educației media”, ne-a împărtășit impresiile Steluța Guțu.

Violeta Moraru, profesoară de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Petru Zadnipru” din Chișinău, a mizat pe implicarea elevilor din clasele liceale. În timpul Săptămânii Educației Media, aceștia au organizat lecții pentru elevii claselor primare și gimnaziale. Viorelia Proca a fost una dintre elevele care a încercat rolul de profesoară de educație media. „Am simțit o mare responsabilitate pentru că trebuia să captez atenția elevilor și să-i fac să conștientizeze pericolele din mediul online și riscurile la care sunt supuși. Consider că abordarea acestor subiecte în clasele gimnaziale este foarte importantă, deoarece copiii sunt sensibili și situațiile neplăcute din mediul virtual au un impact negativ asupra stării lor emoționale. Afirm cu certitudine că instituțiile de învățământ trebuie să ghideze elevii să navigheze conștient spațiul informațional. A fost o mare onoare să fiu în acest rol și aș vrea să revin în fața elevilor cu lecții informative despre securitatea online”, spune Viorelia, elevă a clasei a XI-a.

Săptămâna Educației Media a fost organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Consolidarea libertății de opinie în Republica Moldova", implementat de CJI, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania.