Eşti aici

Agenda CJI pentru luna aprilie

01 Aprilie 2020
1163 de afişări
Echipa Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) continuă să muncească la turații maxime, în pofida pandemiei. Vă informăm mai ales despre provocările presei în această perioadă, nu scăpăm din vizor „infodemia” tot mai prezentă în online, instruim în continuare viitori jurnaliști. Le facem pe toate urmând îndemnul #staiacasa și vă încurajăm și pe voi.
 
  • În luna aprilie, patru parteneri media selectaţi în urma concursului de granturi mici, desfăşurat în cadrul proiectului „Înţelegerea audienţei prin asistenţă digitală”, vor demara implementarea proiectelor. Instituţiile media vor beneficia de granturi pentru a-şi spori audienţa, a creşte veniturile şi a îmbunătăţi conţinutul online.
  • Totodată, partenerii media ai proiectului „Consolidarea independenței media în Europa și Eurasia” vor continua să publice materiale jurnalistice pentru a vă informa despre realitățile rurale și problemele naționale. Vă îndemnăm să accesați articolele ce urmează a fi plasate pe pagina de Facebook a proiectului. În cadrul aceluiași proiect, partenerii media locali vor beneficia de două consultații online ce vor spori capacitățile redacțiilor în domeniul multimedia.
  • Portalul Media Azi va aborda în continuare provocările pe care le-a adus cu sine pandemia în breasla jurnalistică, precum și deciziile autorităților, motivate de starea de urgență, care afectează activitatea mass-media. Cele mai stringente vor fi analizate și dezbătute în comentariile semnate de profesioniști ai domeniului și în emisiunile care vor fi difuzate pe site.  
  • Portalul Mediacritica va demonta falsurile ce au luat amploare de curând, pe subiectul Covid-19 și nu doar, la Media în vizor. De asemenea, vom actualiza rubrica Filtrează informația și vom continua să publicăm studii de caz care să scoată la iveală tehnici de manipulare și dezinformare admise în media. Nu ratați și primul raport de monitorizare a 12 instituții media, pe care îl vom lansa la sfârșitul lunii. De pe site nu vor lipsi nici quizurile prin care publicul să-și poată testa cunoștințele.
  • Primul curs din luna aprilie la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism este Jurnalismul pe teme economice. Viitorii jurnalişti vor fi familiarizați cu noţiuni şi termeni economici care îi vor ajuta să înţeleagă mai bine, și respectiv să realizeze cât mai corect, materiale ce reflectă tematica economică. Instructorul care îi va ghida în domeniu este Ion Chișlea, redactor-șef al platformei www.economica.md. În cadrul celui de-al doilea curs, Jurnalism pe teme de mediu cu Lilia Curchi, redactoră coordonatoare la Revista „Natura” și directoarea executivă a Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic din Republica Moldova, vor fi abordate subiecte referitoare la cele mai grave probleme ale mediului ambiant, iar studenții vor învăța cum să scrie despre aceste probleme într-un limbaj simplu și în conformitate cu etica jurnalistică. Al treilea curs al lunii va fi Multimedia Newsroom, cu Victoria Dumbravă, editoră-șefă Agora. Cursanții vor învăța să combine conținutul original al știrilor cu viteza maximă, vor vedea cum se lucrează într-o redacție de știri online, vor participa la ședințe redacționale și vor afla cum se face cel mai bun video pentru web.
  • Toate aceste cursuri se vor desfășura online, prin aplicația Zoom, și sunt deschise tuturor celor interesați de media: jurnaliști, freelanceri, studenți ș.a.
  • Tot în aprilie, ȘSAJ va desfășura campania de Admitere pentru anul de studii 2020-2021.
Pentru a fi la curent cu activitățile desfășurate de CJI, accesați pagina noastră www.media-azi.md. De asemenea, ne găsiți pe Facebook – Centrul pentru Jurnalism Independent Moldova, Media Azi și Mediacritica; Twitter și Instagram.

Activitățile CJI sunt susținute financiar în principal de către Suedia, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos în Republica Moldova, Deutsche Welle Akademie/Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania, USAID, UK Aid și Internews.