Eşti aici

Riscă jurnaliștii să fie sancționați dacă se află în spații publice, în scopuri de serviciu, pe perioada stării de urgență?

24 Aprilie 2020
1634 de afişări
Întrebare: Echipa postului TV în cadrul căruia activez pregătește un subiect despre cazurile de nerespectare a regimului de carantină de către cetățeni. În acest scop, intenționăm să ne deplasăm în câteva parcuri pentru a efectua înregistrări video. Este permisă aflarea jurnaliștilor în spațiile publice în timpul exercitării atribuțiilor profesionale? Riscăm să fim sancționați pentru acest lucru?
Răspuns: Dreptul la libera circulație[1] este un drept fundamental, garantat tuturor cetățenilor indiferent de profesia exercitată. Cu toate acestea, legislația[2] națională prevede, în funcție de gravitatea situației ce a determinat instituirea stării de urgență, posibilitatea restrângerii unor drepturi și libertăți ale cetățenilor garantate de Constituția Republicii Moldova, printre care și dreptul la libera circulație sau, în cazul de față, dreptul de a te afla într-un spațiu public.

În temeiul acestor prevederi legale, începând cu data de 25 martie 2020 - prin efectul dispoziției nr. 3[3] a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) - a fost interzisă aflarea persoanelor în următoarele spații publice: parcuri, păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement. Atenționez asupra faptului că restricția respectivă nu se extinde asupra tuturor spațiilor publice, ci doar asupra celor exhaustiv enumerate. Mai mult, prin dispoziția nr. 6[4], CSE a dispus ca, începând cu 27 martie 2020, să fie interzisă aflarea persoanelor în locuri publice în grupuri mai mari de 3 persoane, excepție făcând membrii familiei.

Dispozițiile CSE nu exceptează persoanele aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu de la respectarea interdicțiilor enumerate mai sus. Încălcarea acestor interdicții duce la tragerea persoanei la răspundere conform art. 761 din Codul Contravențional[5], introdus recent[6] pentru a sancționa nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice. La fel, atenționez asupra faptului că exercitarea atribuțiilor profesionale nu se regăsește printre cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei[7].

Rețineți!

În cazul în care, chiar și în scopul îndeplinirii atribuțiilor profesionale, vă veți afla:

  • în orice loc public, într-un grup mai mare de 3 persoane, sau
  • în următoarele spații publice: parcuri, păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement, indiferent de numărul de persoane, riscați să fiți sancționat/ă contravențional cu aplicarea amenzii de la 22.500 lei la 25.000 de lei.
Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri, puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc. Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.

[1] Art. 27, Constituția Republicii Moldova - https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=111918&lang=ro;
[2] Art. 5, Legea nr. 212 din 24.06.2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război - https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=120832&lang=ro;
[3] Pct. 2, Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 3 din 23 martie 2020 -https://cancelaria.gov.md/sites/default/files/dispozitia_3_din_23.03.2020_a_cse_a_rm_cu_modificari.pdf
[4] Pct. 2, Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr. 6 din 26 martie 2020  -https://cancelaria.gov.md/sites/default/files/dispozitia_6_din_26.03.2020_a_cse_a_rm_cu_modificari.pdf
[5] Art. 761,  Cod Contravențional al Republicii Moldova - https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=121245&lang=ro
[6] Legea nr. _ privind modificarea codului Contravențional -
[7] Art. 19, Cod Contravențional al Republicii Moldova - https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=121245&lang=ro