22 Iunie 2020
1612 afişări
Celula de criză a jurnaliștilor, lansată în premieră în Republica Moldova de Centrul pentru Jurnalism Independent, în plina criză provocată de răspândirea noului coronavirus, a reușit să solidarizeze mai mulți reprezentanți ai breslei în fața provocărilor comune. Cu susținerea redacțiilor și ONG-urilor de media, celula a reușit să convingă funcționarii Ministerului Sănătății să organizeze conferințe online la care presa să poată adresa întrebări în direct; a depus în Parlament o petiție, semnată de peste 350 de cetățeni, prin care a cerut asigurarea accesului la informație și a semnalat abuzuri ale unor funcționari și demnitari admise în raport cu presa.
- Celula a fost lansată de CJI la început de aprilie, în contextul stării de urgență instituită ca urmare a pandemiei de Covid-19 și a mai multor semnale privind lipsa transparenței și accesul restricționat la informațiile de interes public. Una dintre primele inițiative a fost expedierea unei solicitări comune la adresa Ministerului Sănătății, în care 25 de organizații și instituții media au cerut instituției să organizeze conferințe de presă săptămânale, în regim online, la care presa să poată pune întrebări și să primească răspunsuri în direct. După solicitări repetate în acest sens, ministerul a dat curs inițiativei, iar prima conferință cu reprezentanții ministerului a avut loc pe 1 mai. Alte șase evenimente de acest fel au fost organizate până acum.
- De Ziua Libertății Presei, marcată pe 3 mai inclusiv în Republica Moldova, celula de criză a jurnaliștilor a lansat o petiție prin care a cerut autorităților să asigure accesul mass-media la informațiile de interes public, îngrădit de-a lungul ultimilor ani sub diferite pretexte. Până la data de 18 mai, inițiativa a fost susținută de peste 350 de persoane, fiind ulterior expediată Parlamentului. Într-un răspuns oficial, Legislativul ne-a informat că a redirecționat petiția Guvernului.
- Problema privind restricționarea accesului la informație a fost semnalată în spațiul public și prin intermediul unei caricaturi, lansată în ziua de 3 mai și promovată masiv pe rețelele de socializare. Zeci de jurnaliști și internauți s-au alăturat campaniei, iar mai multe instituții media au publicat caricatura pe portalurile informaționale sau în ziare.
- În această perioadă, celula de criză a arătat guvernanților ce informație trebuie și sunt obligați să pună la dispoziția cetățenilor. Mai exact, am expediat în atenția mai multor autorități un document care enumeră toate tipurile de date ce trebuie publicate în perioada crizei generate de Covid-19, reieșind din normele legale și standardele internaționale în domeniu. Potrivit autorilor, publicarea proactivă a informațiilor de interes public are drept scop să crească nivelul de încredere în autoritățile statului, să mobilizeze eforturile colective pentru un management eficient al crizei pandemice, să combată și să reducă dezinformările, să prevină eventuale abuzuri și panica colectivă.
- Pe parcursul ultimelor luni, celula de criză a semnalat și a condamnat, prin intermediul declarațiilor publice, mai multe abuzuri admise la adresa jurnaliștilor. În una dintre ele, semnatarii s-au referit la acuzațiile nefondate și informațiile defăimătoare lansate de la tribuna Parlamentului de deputatul Vlad Batrîncea, vicepreședinte al Legislativului, care a afirmat că jurnaliștii ar primi salarii de mii de euro în plic, fără a achita impozite, accentuând în context că, pe timp de pandemie, partenerii occidentali își îndreaptă sprijinul financiar către instituțiile de presă.
- La începutul lunii mai, ONG-urile de media au condamnat și atacurile lansate de către prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, la adresa mass-media, după ce oficialul a publicat pe o rețea de socializare un mesaj în care a lansat critici la adresa instituțiilor mass-media, în special a postului de televiziune Pro TV Chișinău: „Artiștii noștri redutabili nu mai încap pe ecranele «protv-urilor» - manelele le-au luat locul (…) «presa independentă» finanțată pe manele nu are nicio șansă”.
- Iar pe 18 mai, organizațiile neguvernamentale de media și-au exprimat îngrijorarea și în legătură cu îngrădiriea dreptului la libertatea de exprimare a jurnalistei Natalia Cebotari, căreia i-a fost aplicată o sancțiune contravențională după ce a scris pe pagina sa de Facebook despre eventuale nereguli admise de managementul unei fabrici din Ceadîr-Lunga, informația fiind furnizată de actuali și foști angajați ai întreprinderii.
Celula de criză a jurnaliștilor a fost lansată cu suportul Institute for War and Peace Reporting.