13 Iulie 2020
1822 de afişări
Un proiect de lege, elaborat de Ion Bunduchi și Vasile State, ambii de la Asociația Presei Electronice (APEL), vine cu ajustări la Codul electoral pentru reflectarea alegerilor în condiții mai clare. De exemplu, potrivit actualelor prevederi, televiziunile și posturile de radio sunt obligate să organizeze dezbateri electorale difuzate în regim de transmisiune directă numai în orele de audiență maximă – între 19:00 și 22:00 în zilele lucrătoare și între 17:00 și 22:00 în zilele de odihnă. Experții APEL au propus ca posturile de televiziune și radio să decidă din proprie inițiativă ora și formatul desfășurării dezbaterilor electorale.
Documentul se referă și la publicitatea electorală. Autorii proiectului de lege propun ca tariful pentru acest tip de reclamă să nu poată depăși tariful pentru cea comercială aplicat până cu șase luni înainte de data scrutinului. Totodată, potrivit aceluiași proiect, concurenții electorali pot apărea doar în programele audiovizuale cu caracter electoral, programe divizate în patru categorii distincte: de știri și actualități, emisiuni de informare electorală, de promovare electorală și dezbateri. Acest document a fost elaborat în cadrul unui proiect de îmbunătățiri legislative, implementat de Asociația Presei Independente, în parteneriat cu Asociația Presei Electronice și Centrul pentru Jurnalism Independent, desfășurat cu susținerea Fundației Soros-Moldova. Ion Bunduchi, directorul executiv al APEL, a explicat într-o nouă ediție a emisiunii Media Azi de ce sunt necesare aceste modificări.
Discuția a fost înregistrată cu puțin timp înainte ca Parlamentul să voteze în prima lectură un proiect de lege care presupune modificarea Codului electoral, Codului contravențional și cel al serviciilor media audiovizuale, dar în care nu se regăsesc mai multe propuneri ale APEL. Proiectul de lege votat în lectura întâia introduce sancțiuni pentru reflectarea cu abateri a campaniei de către mass-media. Aceste sancțiuni, dar și alte modificări, sunt privite critic de unii experți media. Marți, 14 iulie, Parlamentul va organiza consultări publice pe marginea proiectului votat în prima lectură. Media Azi va urmări subiectul.

Emisiunea poate fi vizionată pe portalurile www.moldova-azi.md, www.media-azi.md și www.mediacritica.md și pe canalul Youtube al CJI.
Realizarea emisiunii Media Azi a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și britanic prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Uk Aid. Conținutul acestei ediții ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea UK Aid, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.