Eşti aici

În premieră, CJI lansează cuMINTE, singurul podcast de educație media din Republica Moldova

15 Septembrie 2020
594 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează marți, 15 septembrie, primul podcast de educație media din Republica Moldova, intitulat „Podcast cuMinte”. Începând cu primul episod, care explică cum se dezinformează pe timp de pandemie, podcastul cuMINTE îi va ajuta pe ascultătorii săi să filtreze informația pe care o citesc în presă, o aud la radio și televizor sau o află de pe rețelele de socializare.

Podcastul cuMINTE își propune să ghideze publicul în tot ce înseamnă dezinformare, manipulare și fake news. În fiecare ediție, jurnaliști, cercetători și experți media vor analiza și vor explica cum sunt interpretate faptele, de ce o anumită afirmație poate să nu fie adevărul în ultimă instanță, de ce educația media este crucială și cum să nu ne lăsăm manipulați în avalanșa informațională a erei în care trăim.

Podcastul cuMINTE va apărea de două ori pe lună, în limba română, iar câteva episoade vor fi și în limba rusă. Directoarea de dezvoltare strategică a CJI, Ina Grejdeanu, notează că organizația, de câțiva ani, promovează educația media și gândirea critică prin diverse initiative: Ne propunem să fie un produs media util, care să încurajeze oamenii să-și pună întrebari atunci când citesc ceva, să fie poate mai sceptici (de ce nu?) față de tot ce oferă zilnic mass-media și, astfel, să caute să se informeze din mai multe surse. În acest sens, sper ca podcastul «cuMINTE» să le fie de mare ajutor.

Gazda podcastului, jurnalista Ana Sârbu, afirmă că oamenii, din păcate, nu conștientizează cât de mult le poate afecta viața o știre falsă sau care dezinformează: Voi încerca, împreună cu membrii echipei, să explic inclusiv cum funcționează site-urile de tip clickbait, să ajut oamenii să evite portalurile dubioase și să le depisteze în timp util. Îmi doresc ca cei care vor asculta acest podcast să devină mai atenți atunci când citesc, ascultă sau vizionează știri”.

Podcastul cuMINTE va putea fi ascultat în curând direct de pe telefoanele voastre mobile, prin intermediul aplicațiilor Apple Podcasts, Google Podcasts, Spotify.

__________________________

Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Ambasadei Finlandei la București, în cadrul proiectului „Instrumente inovatoare de educație media pentru cetățeni bine informați”.

 

Puteți audia podcastul aici: Play in new window | Download