Eşti aici

CJI lansează Gala Clubului de Presă „Jurnaliştii anului” 2020

07 Octombrie 2020
4476 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Comitetul pentru Libertatea Presei (CLP) lansează cea de-a 26-a ediţie a Galei Anuale a Clubului de Presă pentru a decerna premiile „Jurnaliştii anului” 2020. La fel ca şi în ceilalţi ani, evenimentul îşi propune să încurajeze eforturile jurnaliştilor din Republica Moldova de a face presă de calitate, în conformitate cu standardele profesionale internaţionale.
 
În acest an, materialele jurnalistice publicate în perioada 1 noiembrie 2019 - 31 octombrie 2020 pot fi propuse atât de redacţiile media naţionale şi locale în numele autorilor, cât şi direct de către autori.

În cadrul concursului vor fi oferite premii pentru următoarele 10 categorii:

Presa naţională şi locală
- Editorial (TV, radio, presa scrisa, online)
- Investigaţie  (TV, radio, presa scrisa, online)
- Talk-show/dezbatere (TV, radio, online)
- Reportaj video
- Reportaj presa scrisă
- Reportaj online
- Podcast/Reportaj audio
- Longread (multimedia)
- Interviu
- Fotografie
 
La fel, la propunerea membrilor Consiliului de administrare al CJI vor fi acordate următoarele premii:
Debutul anului
Evoluţia anului
Speranţa anului
Cel mai bun blog
Cel mai bun vlog
Cea mai bună campanie media
Jurnalism inovativ (inovaţii în media)
Premiu de excelenţă 
 
CJI îndeamnă jurnaliştii din Republica Moldova, atât din presa naţională, cât şi locală, care consideră că materialele lor jurnalistice sunt eligibile pentru concurs, să depună dosarul de participare în această competiţie. Având în vedere că anul 2020 s-a desfăşurat sub semnul pandemiei de COVID-19, pe lângă materialele ce reflectă subiecte din domeniul economic, politic, social, educaţie, cultură, mediu etc., CJI încurajează jurnaliştii să depună la toate cele 10 categorii şi materiale care au reflectat subiectul COVID-19. În cadrul concursului, CJI va oferi un premiu special pentru cea mai inovatoare reflectare a tematicii COVID-19. 
 
Condiţii de depunere a materialelor pentru concurs:

  • Materialele pentru concurs, din presa naţională şi locală, vor fi propuse atât de redacţii în numele autorilor (cu precizarea numelui/numelor jurnaliştilor), cât şi direct de către autori;
  • Dosarul va conţine cel mult 3 materiale, publicate în perioada 1 noiembrie 2019 - 31 octombrie 2020, precum şi CV-ul autorului/autoarei sau ale autorilor, în cazul în care la concurs va participa o echipă de jurnalişti;
  • Participanţii la concurs vor prezenta dovada că materialele au fost publicate: linkuri, pdf-uri etc.
 
Materialele jurnalistice pot fi expediate pe adresa comunicare@ijc.md (persoană de contact Mariana Tabuncic, manageră de program, CJI). La fel, participanţii la concurs vor putea depune dosarele la sediul CJI (Chişinău, str. A. Şciusev 53).
 
Termen-limită: 11 noiembrie 2020

Materialele jurnalistice vor fi evaluate de un juriu format din experţi din societatea civilă şi mass-media, ţinând cont de următoarele criterii:

  • respectarea criteriilor profesionale ale genului
  • actualitatea temei
  • profunzimea materialelor
  • gradul de satisfacere a interesului public
  • respectarea principiilor etice şi deontologice
  • impactul (vizibilitate, preluarea de alte mass-media, reacţii şi autosesizări din partea autorităţilor etc.)
Laureaţii vor fi aleşi de membrii Consiliului de administrare al CJI şi membrii Adunării fondatorilor CJI, iar decernarea premiilor va avea loc în cadrul Galei Anuale a Clubului de Presă, care se va desfăşura în luna decembrie 2020.
 
Regulamentul de desemnare a câştigătorilor poate fi consultat AICI.

Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la telefonul 022-21-36-52.

Gala Anuală a Clubului de Presă este organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent.